Comisia Europeană urmează să acorde până la 800 de milioane de euro producătorilor de hidrogen din surse regenerabile din spațiul economic european(SEE). Licitația, finanțată de fondul pentru inovare, care funcționează sub umbrela Băncii Europene de Hidrogen, va fi deschisă pe 23 noiembrie, iar sprijinul va lua forma unei prime fixe, exprimată în euro pe kilogram, pentru hidrogenul regenerabil, produs pe parcursul a 10 ani de funcționare a instalației. Prima va acoperi diferența dintre costurile de producție și disponibilitatea de a plăti a cumpărătorilor.
Costurile de producție ale hidrogenului verde sunt foarte ridicate la nivel global, cu o medie de 6,41 dolari/kg în septembrie, potrivit Platts Hydrogen Price Wall. Acesta este și motivul pentru care ambițiile Bruxelles-ului pentru creșterea producția de hidrogen regenerabil se dovedesc, deocamdată, un eșec. Cert este că licitația din noiembrie este concepută pentru a atinge patru obiective. Unul este reducerea decalajului de costuri dintre hidrogenul regenerabil și cel fosil în UE, un altul este de a sprijini formarea pieței hidrogenului regenerabil, iar al treilea este creșterea numărului proiectelor europene de hidrogen, de a conecta oferta din surse regenerabile cu cererea internă, de a reduce costurile și de a mobiliza capitalul privat. În cele din urmă, procedurile scurte, simple și transparente ar trebui să reducă costurile administrative, acesta fiind al patrulea obiectiv al Comisiei Europene.
O țintă prea ambițioasă
Parlamentul European a insistat în ultimii ani asupra importanței clasificării diferitelor tipuri de hidrogen și impunerea unei terminologii uniforme în toată UE pentru a face o distincție clară între hidrogenul regenerabil și hidrogenul cu amprentă redusă de carbon. În prezent, hidrogenul are un aport minor în aprovizionarea globală cu energie.
Competitivitatea costurilor, amploarea producției, infrastructura necesară și percepția asupra siguranței în utilizarea lui constituie tot atâtea provocări care trebuie depășite pentru a atinge țintele asumate de UE pentru hidrogenul. „Strategia pentru Hidrogen, pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic”, propune o creștere a cotei hidrogenului în mixul energetic al UE, de la 2% în 2018 la circa 13%-14% până în 2050. Această creștere reprezintă un țel foarte ambițios, și mulți specialiști spun deja că ținta nu va fi atinsă, având în vedere că tranzițiile energetice sunt destul de lente.
Costurile transformării, greu de calculat
Strategia propune instalarea a 6 GW de electrolizoare ce vor produce hidrogen verde până în 2024, crescând volumul la 40 de GW până în 2030. Estimările Comisiei arată că o implementare la scară largă a hidrogenului in UE ar presupune investiții cuprinse intre de 320 și 458 miliarde de euro, dar această cifră nu ia în calcul și investițiile consumatorilor pentru a putea beneficia de această tehnologie. Utilizarea pe scară largă a tehnologiei va crește substanțial factura finală deoarece va fi nevoie de o refacere a proceselor industriale, industriei automotive etc. De asemenea, și consumatorii casnici vor trebui să investească în infrastructura casnică pentru a putea utiliza hidrogenul. Având în vedere toate aceste aspecte, investițiile necesare pentru a intra în era hidrogenului sunt imense, spun specialiștii.
Potrivit ultimului raport al Agenției Internaționale de Energie (AEI) privind piața hidrogenului, anul trecut 99% din hidrogenul produs la nivel global a avut ca sursă combustibili fosili. În 2022, producția globală totală de hidrogen a fost de 95 de milioane de tone (Mt), în creștere cu 3% față de 2021, și a fost responsabilă pentru emiterea a peste 900 Mt de emisii de carbon. Aceasta a depășit cele aproape 800 de Mt care au fost emise de întreaga industrie a aviației. Deși obiectivul UE pentru hidrogenul verde prevede producerea a 10 Mt și importul a 10 Mt pe an până în 2030, în acest moment producția rămâne neglijabilă. În 2022, mai puțin de 1% din producția globală de hidrogen a fost produs prin electroliza apei cu ajutorul energiei regenerabile, arată raportul AEI. De asemenea, el este de trei ori mai scump decât hidrogenul gri, produs din combustibili fosili.
Tehnologie bazată pe vântul offshore
O nouă soluție care se arată foarte promițătoare este obținerea hidrogenului verde cu ajutorul vântului offshore și a apei oceanului. Prima fabrică de acest tip a fost deschisă de către producătorul francez de hidrogen verde Lhyfe în luna septembrie în largul coastei franceze, la Le Croisic, potrivit publicației electronice renewablesnow.com. Astăzi pe această platformă, cunoscută sun numele de Sealhyfe, se produce o jumătate de tonă de hidrogen pe zi, iar perspectivele arată bine. Instalația pilot de pe mare este proiectată să îndeplinească toate condițiile necesare pentru validarea tehnologiei offshore de producție a hidrogenului înainte de implementarea sa industrială la scară largă în 2024, explică Lhyfe pe site-ul său. Ulterior, cu energie electrică furnizată de parcul eolian offshore de 2 MW de la BW Ideol Floatgen din apropiere, Sealhyfe va avea capacitatea de a produce până la 400 kg de hidrogen regenerabil pe zi, echivalentul unei puteri de 1 MW.
Țările de Jos au început la sfârșitul lunii octombrie să construiască o conductă de hidrogen cu o lungime de 1.200 km care va lega locurile de producție cu locurile de consum, atât în interiorul țării, cât și în afara granițelor acesteia, scrie spglobal.com. Din 2030, va conecta terminalele de import și instalațiile de producție a hidrogenului cu grupuri industriale importante din Țările de Jos, Germania și Belgia. O mare parte a rețelei va fi alcătuită din conducte de gaz reutilizate. Megaproiectul va costa aproximativ 1,5 miliarde de euro. Tot în octombrie, în Germania a început conversia pe hidrogen a unei conducte de gaze de 46 km în Saxonia Inferioară. În speranța că se va realiza trecerea industriei la hidrogen, lucrările face parte din proiectul GET H2 Nucleus, finanțat de Comisia Europeană, care își propune să stabilească o rețea de infrastructură de hidrogen în Germania. Planurile se leagă de inițiativa European Hydrogen Backbone, care își propune să construiască o rețea de 28.000 km de conducte dedicate de hidrogen până în 2030, extinzându-se la 53.000 km în 28 de țări europene până în 2040. Proiectul este susținut de un grup de 31 de operatori de infrastructură energetică, printre care se numără și compania Transgaz.
Rețeaua de gaze, transformată în rețea de hidrogen până în 2030
Guvernul României s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să construiască și să pună în funcțiune până la jumătatea anului 2026, în regiunea Olteniei, o rețea de distribuție a gazelor naturale de 1.870 kilometri, care să permită transportul hidrogenului verde. De asemenea, un alt obiectiv asumat este darea în funcțiune, până în trimestrul patru din 2025, a unei capacități de electrolizoare de cel puțin 100 MW, cu un volum generat preconizat de cel puțin 10.000 de tone de hidrogen din surse regenerabile. Deocamdată, licitația pentru selectarea proiectelor care să fie finanțate a fost anulată și se așteaptă organizarea alteia. În PNRR mai scrie că până în 2026 rețeaua de distribuție a gazelor va conține minimum 20% hidrogenul verde și 100% hidrogen regenerabil și/sau alte gaze regenerabile până în 2030. De asemenea, până la începutul anului 2026 trebuie dezvoltate unele scheme de finanțare de către Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea stimulării achiziției de centrale/cazane/boilere, aparate de încălzit, aragazuri etc pentru utilizatorii finali din regiunile în care sunt implementate astfel de rețele de gaz „hydrogen ready”. Până în 2030, ținta României este să producă peste 288.000 tone de hidrogen verde.
Încălzirea pe hidrogen, o greșeală scumpă
În cursul acestui an, România a adoptat Strategia Națională privind hidrogenul, un document care trasează liniile directoare de produce și utilizare a hidrogenului. Strategia menține opțiunea Româniai pentru utilizarea hidrogenului la încălzirea locuințelor, acest lucru fiind prevăzut și în Planul Național de Redresare și Reziliență, deși proiectele europene își îndreaptă atenția spre utilizare hidrogenului în industrie. „Pentru utilizarea în încălzirea locuințelor a hidrogenului, așa cum este prevăzut în PNRR, energia regenerabilă trebuie transformată în hidrogen prin electroliză, cu o pierdere de conversie de aproximativ 40%. Arderea în boilere în condensare are la rândul ei o eficiență de aproximativ 90%. Așadar, pentru fiecare 1 MWh de energie regenerabilă, s-ar produce 0,54 MWh de energie termică. Utilizarea directă a energiei regenerabile pentru încălzire prin pompe de căldură (cu o eficiență de 300-400%) ar însemna că 1 MWh de energie electrică produsă din surse regenerabile ar genera 3-4 MWh de energie termică, adică o eficiență de 7 ori mai mare decât utilizarea hidrogenului”, arată o analiză realizată de Alina Chiriță, Energy Policy Group Head of Energy Systems. „Vestea mai puțin bună este că strategia se bazează în continuare pe utilizarea hidrogenului în CCGT-uri (centrale pe gaz cu ciclu combinat – n. red), unde fiecare 1 MWh de energie regenerabilă ar fi convertit în 0,39 MWh de energie electrică, un proces chiar mai ineficient decât utilizarea hidrogenului în încălzire. Chiar conform datelor prezentate în Proiectul Strategiei, utilizarea hidrogenului în CCGT oferă cel mai mic beneficiu din punct de vedere al reducerii emisiilor raportat la cantitatea de hidrogen consumată”, mai arată analiza Energy Policy Group.
