Actualitate

Pilonul II a făcut plăţi de peste 2 miliarde de lei către beneficiari

bani

Pilonul II a făcut plăţi de peste 2 miliarde de lei către beneficiari, din care aproape jumătate doar în 2023, informează Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

„Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat un număr de circa 153.000 de plăţi către beneficiari (participanţi şi moştenitori), sumele fiind în valoare totală de peste 2 miliarde de lei în perioada 2008-2023. Aproape jumătate din această sumă (46%, adică 932 milioane de lei) a fost plătită doar în 2023”, arată calculele APAPR.

Atât valoarea, cât şi numărul plăţilor au cunoscut o creştere accelerată în ultimii ani sub impactul creşterii numărului persoanelor care îndeplineau condiţiile de retragere a banilor, inclusiv ca o consecinţă a modificărilor legislative legate de drepturile persoanelor cu pensie de invaliditate.

Potrivit legislaţiei în vigoare, Pilonul II face plăţi către beneficiari în trei situaţii: când participantul obţine decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public; când participantul obţine decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public (indiferent de gradul de invaliditate); în cazul nefericit al decesului participantului, situaţie în care activul acumulat de participant în contul personal din Pilonul II este plătit către moştenitorii săi legali sau testamentari.

De asemenea, legislaţia prevede două opţiuni, beneficiarii putând încasa banii din Pilonul II fie ca plată unică, fie ca plăţi lunare egale, eşalonate pe durata a cel mult 5 ani (maxim 60 de plăţi lunare egale).

Marea majoritate a celor care au beneficiat de plăţi din Pilonul II a fost formată din cei pensionaţi pentru limită de vârstă, iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primii banii.

Nu în ultimul rând, românii sunt din ce în ce mai mult conectaţi digital la contul lor personal de pensii private Pilon II. La finele anului 2023, circa 1.060.000 de participanţi aveau cont online deschis pe portalul administratorului, pentru a-şi putea verifica oricând valoarea acumulată, istoricul contribuţiilor şi alte detalii de interes. Numărul acestora a crescut cu circa 190.000 în cursul anului 2023, adică un plus de 21% faţă de 2022.

De asemenea, peste 870.000 de participanţi la Pilonul II (cu 220.000 mai mulţi decât în 2022, adică un plus de 34%) au solicitat administratorului să primească scrisoarea anuală de informare exclusiv în format electronic, pe e-mail, în locul scrisorii tipărite pe hârtie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top