Actualitate

INS: Volumul lucrărilor de construcții s-a majorat cu 11,2%, ca serie brută, în primele șapte luni

Volumul lucrărilor de construcții a crescut, în primele șapte luni din 2026, față de perioada similară din 2025, ca serie brută, cu 11,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 8,2%, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).

Conform sursei citate, avansul volumului lucrărilor de construcții, ca serie brută, a fost generat de creșterea înregistrată la lucrările de construcții noi (+14,2%), lucrările de întreținere și reparații curente (+7%) și la lucrările de reparații capitale (+4%).
Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat creșteri la clădirile rezidențiale (+18,6%), construcțiile inginerești (+10,6%) și la clădirile nerezidențiale (+7,5%).

Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, creșterea a fost determinată de lucrările de construcții noi (+13,4%), lucrările de întreținere și reparații curente (+6,3%) și lucrările de reparații capitale (+2,9%). Pe obiecte de construcții, creșteri s-au înregistrat la clădirile rezidențiale (+17,9%), construcțiile inginerești (+8,4%) și la clădirile nerezidențiale (+7,2%).

De asemenea, volumul lucrărilor de construcții a crescut, în iulie 2026 comparativ cu iunie 2026, ca serie brută, cu 7,6%, creștere evidențiată la lucrările de întreținere și reparații curente (+9,2%), lucrările de reparații capitale (+7,3%) și la lucrările de construcții noi (+7,2%). Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la clădirile nerezidențiale (+11,4%), clădirile rezidențiale (+9,0%) și la lucrările de construcții inginerești (+5,3%).

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a sporit cu 1,4%, creștere evidențiată astfel: lucrările de întreținere și reparații curente (+7,3%), lucrările de construcții noi (+4,1%) și la lucrările de reparații capitale (+2,7%). Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile nerezidențiale (+9%), clădirile rezidențiale (+3,9%) și la construcțiile inginerești (+1,6%).

Comparativ cu iulie 2025, volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut cu 2%. Pe elemente de structură, creștere s-a înregistrat la lucrările de construcții noi (+6,4%). Lucrările de reparații capitale și lucrările de întreținere și reparații curente au scăzut cu 8,7%, respectiv cu 3,2%. Pe obiecte de construcții, creșteri s-au înregistrat la clădirile rezidențiale (+10,8%) și la clădirile nerezidențiale (+1,3%). Construcțiile inginerești au scăzut cu 0,5%.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a scăzut, pe total, cu 8,3%. Pe elemente de structură, scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparații capitale (-11,8%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (-5,1%). Lucrările de construcții noi au crescut cu 4,6%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile rezidențiale (+9,6%) și la clădirile nerezidențiale (+0,2%). Construcțiile inginerești au scăzut cu 2,4%.

Cele mai recente știri

To Top