Lumea ar putea fi pregătită pentru scăderea utilizării combustibililor fosili în aproximativ cinci ani, datorită rapidei adoptări de către China a regenerabilelor și a sporirii dependenței sale de electricitate, conform unui raport al grupului de experți în energie Ember, publicat marți, transmite Bloomberg.
Cercetătorii au identificat modul în care consumul de combustibili fosili ar putea fi forțat să scadă pe termen lung, prin intermediul ritmului și amplorii tranziției verzi din China, și a rolului său dominant în exporturile de energie curată către alte țări.
În 2023, un sfert din țările emergente au depășit SUA în privința electrificării economiilor lor, sprijinite de disponibilitatea tehnologiei chineze pentru energia verde, conform Ember.
Un record intern a fost stabilit în primul semestru din 2025, când generarea de energie solară și eoliană a Chinei a depășit creșterea cererii de electricitate, reducând consumul de combustibili fosili cu 2%. Aceste evoluții vin în urma unor investiții masive în energie curată, care au totalizat anul trecut 625 miliarde de dolari, sau aproape o treime din totalul pe plan global.
‘Creșterea Chinei pe segmentul regenerabilelor și electrificarea economiei schimbă rapid alegerile în domeniul energiei pentru restul lumii, și se creează condițiile pentru o scădere a consumului de combustibili fosili. Este posibil ca până în 2030 cererea globală de combustibili fosili să fie într-un declin structurale’, apreciază experții de la Ember.
Reducerea consumului de combustibili fosili este necesară pentru scăderea emisiilor de carbon și evitarea celor mai grave consecințe de pe urma încălzirii Planetei. Dar drumul către ‘zero net’ este complicat de diverși factori, de la indiferența și chiar ostilitatea la adresa tranziției energetice în țări cum ar fi SUA, la temerile privind costul implementării, în alte state.
Timp de un deceniu, China a fost responsabilă pentru cea mai mare parte a creșterii globale a utilizării combustibililor fosili.
Producerea de echipamente pentru energia solară în SUA costă de șase ori mai mult decât în China, conform datelor Bloomberg. Încălzirea rapidă a climei în Europa ajută producătorii chinezi de aparate de aer condiționat să ajungă la o nouă piață în creștere, compensând pierderea livrărilor în SUA, în urma disputelor comerciale.
Creșterea exporturilor Chinei în august a fost cea mai slabă din ultimele șase luni, pe fondul declinului livrărilor către SUA, deși creșterea vânzărilor către alte piețe ajută Beijing să ajungă anul acesta la un excedent comercial record, de peste 1.200 miliarde de dolari.