Volumul lucrărilor de construcții a crescut, în România, cu peste 6% în primele două luni din 2026, după un 2025 record, iar sectorul a rămas în aprilie singurul motor economic major aflat pe creștere, potrivit unei analize de specialitate, dată publicității miercuri.
Raportul Colliers, bazat pe datele Eurostat, arată că, la finalul lunii aprilie, aproape toți indicatorii de încredere economică monitorizați de Comisia Europeană se aflau în teritoriu negativ, cele mai pesimiste perspective venind din zona consumului și a retailului.
De asemenea, serviciile și industria se situau ușor sub media istorică a indicelui de încredere, în timp ce construcțiile au rămas singurul sector aflat încă pe plus, deși la un nivel considerabil sub maximele atinse în perioada 2023 – 2024.
În paralel, segmentul privat rămâne mai prudent în lansarea unor proiecte noi, în contextul costurilor ridicate de finanțare și al incertitudinilor economice, ceea ce accentuează dependența sectorului de investițiile publice.
Conform analizei, în România sunt în execuție aproape 1.000 de kilometri de autostradă, ‘pe fondul unui val fără precedent de investiții publice în infrastructură’. ‘Cu toate acestea, perspectivele pieței devin tot mai incerte, în contextul tensiunilor politice interne și al posibilelor întârzieri în atragerea fondurilor europene’, subliniază consultanții.
În același timp, ritmul accelerat al proiectelor publice pune presiune pe disponibilitatea forței de muncă și pe capacitatea logistică a companiilor de construcții, într-o piață care funcționează deja aproape de limitele sale operaționale. Astfel, cele mai recente date relevă faptul că volumul lucrărilor de construcții a crescut cu peste 6% în primele două luni din 2026, după un an anterior record pentru sector.
Totuși, consultanții Colliers atrag atenția că piața se confruntă și cu presiuni externe tot mai mari, în condițiile în care prețurile mai multor materiale de construcții au reintrat pe un trend ascendent, unele apropiindu-se din nou de maxime istorice.
‘Aceste evoluții pun presiune pe marjele constructorilor și pot genera instabilitate în piață, dacă afectează semnificativ capacitatea financiară a unor companii din domeniu. Importanța tot mai mare a sectorului construcțiilor în economia României este evidențiată atât de contribuția acestuia la PIB, care a depășit 8% – cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană -, cât și de creșterea expunerii bancare (…) Sectorul construcțiilor are în prezent un rol-cheie în economie, susținând indirect industrii precum producția de materiale, transportul, logistica sau serviciile profesionale, motiv pentru care orice încetinire semnificativă poate avea efecte extinse în lanț. Astfel, o încetinire puternică a activității din sector ar putea genera efecte în lanț asupra întregii economii’, punctează specialiștii.
Datele oficiale, citate în analiza de specialitate, evidențiază că, la finalul lunii martie, creditele acordate companiilor din construcții depășeau 54 de miliarde de lei, în creștere cu 16% față de anul precedent și aproape duble comparativ cu 2019,