Actualitate

Marcel Ciolacu: România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană

Premierul Marcel Ciolacu salută, vineri, începerea efectivă a fazei de dezvoltare a zăcămintelor în cadrul celui mai mare proiect de gaze naturale din zona românească, Neptun Deep, care ”va contribui la securitatea energetică a ţării”.

”Premierul Marcel Ciolacu salută intrarea în faza de dezvoltare a celui mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, Neptun Deep. Planul de dezvoltare a zăcămintelor Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep a fost confirmat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale”, a transmis, vineri, Guvernul, pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit Execitivului, OMV Petrom şi Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro, în această etapă de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Primele cantităţi de gaze din Marea Neagră ar urma să fie extrase în anul 2027.

”Acest proiect strategic pentru România va contribui la securitatea energetică ţării. România va deveni astfel cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană”, a afirmat prim-ministrul.

ROMGAZ a anunţat, joi, că Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud a fost confirmat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

”Acest moment reprezintă etapa de la care începe efectiv faza de dezvoltare a zăcămintelor comerciale şi presupune lucrări de foraj şi de construire a infrastructurii necesare pentru exploatarea şi valorificarea gazelor naturale. Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud a fost transmis de filiala ROMGAZ BLACK SEA LIMITED împreună cu OMV Petrom spre confirmare la  Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale la data de 21 iunie 2023”, a transmis compania.

Directorul general, Răzvan Popescu, a afirmat că acest moment ”reprezintă etapa de la care începe efectiv faza de dezvoltare a zăcămintelor comerciale, un nou moment de referinţă pentru proiectul Neptun Deep”.

”Această etapă importantă reprezintă confirmarea faptului că decizia de a investi în proiectul Neptun Deep a fost una corectă, atât în interesul ROMGAZ cât şi al asigurării şi consolidării securităţii energetice a României”, a mai transmis Răzvan Popescu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top