Marile companii de stat listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au în prezent o capitalizare cumulată de aproape 110 miliarde lei, comparativ cu 26 miliarde lei în urmă cu 10 ani, a afirmat preşedintele BVB, Radu Hanga, la evenimentul de aniversare a zece ani de la listarea Electrica pe BVB.
„Între timp, s-a întâmplat listarea, printre altele, a Hidroelectrica, dar chiar dincolo de asta vedem o creştere de patru ori a capitalizării companiilor în care statul este investitor la bursă şi vedem, de asemenea, o dublare a prezenţei companiilor de stat la Bursa de Valori Bucureşti. Ponderea companiilor de stat a crescut de la 25% până aproape de 50%. Sigur, sectorul de energie şi sectorul de utilităţi sunt cel mai bine reprezentate. Dacă ar fi să sintetizăm ce înseamnă relaţia cu statul român, ne bazăm pe faptul că şi statul se bazează pe bursă ca pe un pilon de dezvoltare al economiei locale. Vedem statul foarte implicat în ceea ce priveşte desenarea strategiei pentru dezvoltarea pieţei de capital, ceea ce transmite mesajul că dezvoltarea ecosistemului acesta este foarte importantă pentru noi. Vedem statul foarte interesat în a lista companiile de stat şi vedem bursa tot mai prezentă ca şi platformă de finanţare prin emisiuni de obligaţiuni”, a menţionat Radu Hanga.
El a subliniat că bursa este locul în care se intersectează interesul statului, acela de a dezvolta economia, cu interesul companiilor şi al capitalului privat.
„Nu întâmplător termenul de companie publică este folosit atât pentru a desemna companiile de stat, cât şi pentru a desemna companiile listate la bursă. Este cumva o legătură între bursă şi domeniul public. Bursa, până la urmă, este locul în care se intersectează interesul statului, acela de a dezvolta economia, cu interesul companiilor şi al capitalului privat”, a adăugat preşedintele BVB.