Transporturi

Mașinile diesel ar putea fi scoase din circulație peste doi ani, în Europa

masini diesel
Foto: iStock

Ministrul Transporturilor din Germania, Volker Wissing avertizează că noile norme de poluare introduse la nivelul Uniunii Europene vor scoate din circulație motorizările diesel cu emisii euro 5 și euro 6 în decurs de doi ani, potrivit Digi Economic, care citează presa germană.

Ministrul german al Transporturilor a trimis joi o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care solicită explicații legate de aplicarea legislației privind normele de poluare. Potrivit oficialului german, limitele de emisii admise de UE nu pot fi respectate în condiții normale de funcționare.

„Milioane de autovehicule riscă să fie scoase din circulație odată cu implementarea normei Euro 7. În condiții de exploatare normale, atunci când o mașină urcă o pantă sau este încărcată la sarcină maximă cu bagaje, va emite mai multe noxe, peste limita admisă în acte. Consider înțelept că un astfel de cadru legislativ nu se poate aplica având în vedere starea actuală a tehnologiei”, susține Wissing, potrivit Digi Economic.

Reprezentanții industriei auto din Germania au reacționat la aflarea anunțului făcut de ministrul Transporturilor.„Modificarea grilei de măsurare a noxelor pentru omologarea unui vehicul la o dată ulterioară nu se poate aplica retroactiv. În acest context, o interdicție de funcționare este absurdă. Aplicarea retroactivă a noilor proceduri și standarde ar fi, în orice caz, o încălcare a principiului statului de drept și neretroactivității, atât în dreptul constituțional UE cât și în cel german”, precizează industria.

 

Cele mai recente știri

To Top