Actualitate

Parlamentul a avut nevoie de 3 ani ca să adopte definiția ”distribuției de bunuri”

depozit distributie bunuri
Foto: iStock

După mai bine de trei ani de amânări, plenul Camerei Deputaților a reușit să adopte definiția ”distribuției de bunuri” prin adoptarea proiectului de lege nr. 194/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului.

Distribuția de bunuri – reprezintă activitatea mixtă de vânzare cu ridicata sau de intermediere a vânzării cu ridicata a produselor și de prestare a serviciilor de depozitare și transport, merchandising și marketing a bunurilor, pe bază de acorduri sau practici între doi sau mai mulți operatori economici, fără a fi afectate caracteristicile produsului”, este definiția care va va produce efecte pozitive asupra întregului mediu economic autohton și a întregului lanț alimentar, în cadrul căruia distribuitorii sunt verigă esențială, susține Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR). Odată cu adoptarea proiectuui în Camera Deputaților, el merge acum la promulgare.

Toate Guvernele României vor conștientiza de acum întinderea lanțului alimentar, alcătuit din producător, distribuitor, comerciant (cu amănuntul) și consumator. Pe viitor, va trebui ca ministerele de resort să creeze strategii și politici publice care să integreze distribuția și distribuitorul, în cei 33 de ani de istorie recentă distribuția de bunuri fiind pe nedrept exceptată de la eligibilitatea pentru accesarea fondurilor publice nerambursabile pentru investiții”, se arată într-un comunicat transmis de ACDBR.

În lipsa unor politici publice imediate care să vizeze modernizarea prin investiții a distribuției și a comerțului tradițional cu bunuri, balanța comercială națională cu bunuri de larg consum își va menține soldul negativ, iar România își va pierde accelerat și aproape integral independența economică în favoarea marilor companii multinaționale, mai reclamă asociația, iar pentru a preîntâmpina acest lucru ACDBR va solicita în continuare Guvernului să identifice soluțiile pentru realizarea următoarelor proiecte de țară pe care ea le-a propus în repetate rânduri:

  • Crearea Rețelei celor 8 Depozite Regionale de colectare, sortare, procesare, ambalare și comercializare de produse românești;
  • Constituirea Rețelei Naționale a Magazinelor de Proximitate Independente;;
  • Desfășurarea Campaniei publice FĂCUT ÎN ȚARA MEA – Alege românește. Alege-ți viitorul!;
  • Interzicerea utilizării Codurilor CAEN pentru declararea eligibilității solicitanților în cadrul programelor de finanțare cu fonduri publice nerambursabile;
  • Protejarea consumatorilor, a lucrătorilor și a producătorilor de posibilul abuz de putere dominantă al supermagazinelor (Declarația nr. 88/2007 a Parlamentului European), prin punerea în aplicare efectivă a Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar și a Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare;
  • Recunoașterea în Strategia Națională de Competitivitate a României 2021 – 2027 a importanței fundamentale a distribuției de bunuri în comerț, liant între producător și comerciantul final;
  • Crearea în organigrama Ministerului Economiei a unui post de Secretar de stat pentru comerț;

Asociația ACDBR reprezintă distribuția tradițională a bunurilor de larg consum pe teritoriul național. Înființată în anul 2015, ACDBR are în prezent în componența sa 37 de membri, ce reprezintă o cifră de afaceri însumată de cca. 1,7 miliarde euro, o cotă de piață de cca. 35% din totalul pieței de distribuție tradiționale de bunuri, peste 10.000 de angajați și aproximativ 80.000 de clienți.

Cele mai recente știri

To Top