Într-o țară unde pozițiile publice sunt vremelnice și șefii agențiilor guvernamentale se schimbă uneori în fiecare an, există totuși persoane care au reușit să-și păstreze funcțiile indiferent de cine a fost la putere și ale căror nume au ajuns aproape să se confunde cu ale instituțiilor pe care le conduc.
Se vorbește mult în ultima vreme de eficientizarea cheltuielilor publice, una dintre soluțiile evidente fiind scăderea numărului de angajați din instituțiile bugetare. Cum era de așteptat, noua abordare a fost întâmpinată cu ostilitate de cei potențial vizați de concedieri și întreaga societate pare să se fi împărțit, ca de obicei, în tabere opuse, cu unii dintre noi susținând aproape necondiționat reducerea posturilor de la stat și cu alții favorizând abordarea potrivit căreia sunt alte măsuri de economisire care pot fi luate înainte de a lăsa fără loc de muncă mii sau poate zeci de mii de persoane.
Nu este deloc sigur cum se va tranșa toată această dispută și nici cât de profunde vor fi schimbările din schemele de personal. Ceea ce este aproape cert este că sunt în structurile publice oameni care nu numai că nu se tem de disponibilizări, ci au reușit să-și consolideze atât de bine poziția (de cele mai multe ori în vârful instituției) încât ajung, în unele cazuri, să pară de-a dreptul de neînlocuit (uneori chiar dacă au trecut de mult de vârsta pensionării).
Cele mai multe situații de acest gen le sunt cunoscute doar celor din interior și publicul află destul de rar despre ele. „În medicină, de pildă, este foarte des întâlnit ca posturile de șefi de secție din spitalele de stat să fie ocupate de persoane în vârstă de peste 65 de ani (în unele situații chiar de peste 70 de ani), pe baza avizelor de la Colegiul Medicilor sau pe baza faptului că sunt membri în Academia de Științe Medicale sau în Academia Română. Ceea ce, evident, duce la un anumit blocaj în promovarea doctorilor mai tineri, dar și la perpetuarea unor abordări și stiluri de management uneori depășite”, se plânge Tudor, un doctor bucureștean în vârstă de 37 de ani.
Un bancher (aproape) etern
Dar sunt câteva nume de acest gen pe care le știe aproape oricine, unul dintre cele mai celebre fiind, desigur, cel al guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu. „Ca să vă dați seama de câtă vreme ocupă această funcție, gândiți-vă că aproape jumătate din populația actuală a României s-a născut după ce Isărescu a fost numit șef al BNR”, spune președintele unei bănci comerciale.
Într-adevăr, Isărescu a fost numit guvernator în septembrie 1990, când avea 41 de ani, și-a exercitat mandatul până în decembrie 1999, când a fost numit prim ministru, și s-a întors în fruntea BNR în decembrie 2000. În ciuda schimbărilor politice, mandatul său a fost reînnoit de Parlament de șapte ori, ultima oară în toamna lui 2024, cu 286 de voturi pentru și 55 contra. Sunt voci din sectorul financiar și din cel politic care susțin că longevitatea în funcție se datorează, cel puțin parțial, relațiilor foarte bune pe care Isărescu le are atât cu politicieni locali, cât și cu foarte influentul Club de la Roma, al cărui membru și este.
Alții cred, însă, că experiența, cunoștințele și tactul său au cântărit mai mult în înnoirile repetate ale mandatului de guvernator. Cea din 2024 ar putea fi și ultima, după cum a sugerat însăși Isărescu în timpul audierilor din Parlament. „Luând în calcul componența actuală a Consiliului de Administrație al BNR, precum și propunerile pe care le aveți în față, este clar că asistăm la o tranziție, de la generația mai în vârstă spre generații mai tinere. Procesul a început din 2019 și în final cred că BNR va fi condusă de o generație mai tânără decât cea din prezent”, a spus el, subliniind însă că este necesară „o anumită continuitate”, reprezentată de el și viceguvernatorul Florin Georgescu.
Fără concurență
Deși încă mai are mult până să se poată compara cu longevitatea în funcție a lui Mugur Isărescu, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, împlinește anul acesta 16 ani în fruntea instituției. El a fost numit prima dată în mai 2009, după ce a fost, între 2005 și 2008, consilier al președintelui Traian Băsescu. Mandatul său a fost reînnoit în 2015 și 2021, cel în curs urmând a expira în iunie 2026. „Chirițoiu a știut să se țină departe de disputele politice sau de controverse și, în același timp, a făcut din Consiliul Concurenței o instituție respectată și relativ eficientă. Eu personal cred că și-ar dori să rămână în aceeași poziție și după 2026, dar reconfirmarea sa va depinde de cine va fi noul președinte, iar asta este, deocamdată, o chestiune foarte neclară”, spune unul dintre angajații instituției.
Un alt demnitar ce a ajuns aproape să se confunde cu instituția pe care o conduce este Csaba Asztaslos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). În 2002 a numit membru în colegiul director al CNCD, iar în 2005 a devenit președinte al instituției. Mandatul său a fost reînnoit în 2010, 2015 și 2020 și ar urma să expire în vara acestui an. Rămâne de văzut dacă Asztaslos va primi și al cincilea mandat, dar experiența sa de până acum, precum și faptul că UDMR (formațiunea care l-a susținut și al cărei membru a fost până în 2013) face parte din coaliția de guvernare sugerează că sunt șanse mari ca acest lucru să se întâmple.
Deocamdată, bugetul CNCD pentru acest an tocmai a fost aprobat de Parlament, acesta fiind de aproximativ 11,3 milioane de lei. „Bugetul pentru 2025 este în limitele aproximative din anul precedent, cu o ușoară creștere în ceea ce privește cheltuielile de personal și cu sumele alocate pentru cheltuieli cu bunuri și servicii aproape acoperind necesarul”, a declarat Asztaslos. Trebuie spus că sunt oameni care vă existența CNCD ca inutilă și sumele alocate drept o risipă, susținând că există deja alte instituții guvernamentale care se pot ocupa de cazurile de discriminare. Pe de altă parte, sunt destui cei care consideră că simpla existență a Consiliului și sancțiunile acestuia funcționează ca un factor de descurajare.
Campionii alegerilor locale
Există și o altă categorie de demnitari ce par de-a dreptul lipiți de postul pe care îl ocupă, de data aceasta fiind vorba de persoane alese și nu numite. Sunt destul de cunoscute cazuri de primari din localități mai mici sau mai mari care au reușit să se mențină în funcție (mai ales după trecerea la scrutinul într-un singur tur) pentru șase, șapte sau chiar mai multe mandate.
Unul dintre performeri este Nicolae Dancu din Păuca, Sibiu, care a fost reales în 2024 pentru al nouălea mandat. El a luat 100% din voturi (la fel ca în 2020), deoarece nu a avut nici un contracandidat. Tot cu un procent covârșitor (peste 70%) a câștigat alegerile locale din 2024 și primarul din Topoloveni, Argeș. Gheorghiță Boțârcă se află în această poziție din decembrie 1989. Ioan Iancu Popa, care conduce comuna Sântimbru din Alba din 1990, a câștigat un nou mandat cu „doar” 68% din voturi. Asta în timp ce un al patrulea performer, Emil Cătănoiu, care se afla în fruntea localității gorjene Căpreni din ianuarie 1990 (după ce fusese timp de trei ani viceprimar), a pierdut în vara anului trecut alegerile la o distanță de doar două voturi.
Fără a pune la îndoială motivele celor care aleg la nesfârșit același primar sau reconfirmă în funcție același șef de instituție, ar trebui totuși discutat deschis despre cât de sănătoase sunt astfel de situații pentru respectiva entitate, pentru angajații săi, pentru domeniul de care are grijă și, până la urmă, pentru sistemul democratic în ansamblul lui.
