Actualitate

Pîslaru: România este prea săracă ca să nu îi plătească bine pe cei care o conduc

România este prea săracă ca să nu îi plătească bine pe cei care o conduc, trebuie să își cultive oameni de stat, iar politica este și trebuie să fie ‘cea mai faină’ meserie din lume, susține ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Acesta a făcut, pe pagina sa de Facebook, o serie de ‘clarificări’ legate de o declarație pe care a făcut-o în cadrul unui podcast.

‘Văd că a fost scoasă din context o declarație despre remunerația mea. Mă simt nevoit să clarific niște lucruri importante. (…) Să începem cu faptele – venitul meu net, conform fluturașului de salariu primit în aprilie, este de 12.776 lei. Nu există alte sporuri sau beneficii financiare aferente funcției. Ca să fie clar, pentru că se pare că e greu de înțeles că un demnitar chiar nu are alte venituri decât cele salariale, deși legea explică clar regimul de incompatibilități. În contextul dezbaterii privind salarizarea în sectorul public în general și cea aferentă demnitarilor în particular, am afirmat într-un podcast că nu este o salarizare corespunzătoare, prin raportare la sectorul privat și la salarizarea în statele membre ale UE. Și, fiind o discuție relaxată, am mai spus că soția mea câștigă mult mai mult ca mine, lucrând ca funcționar la o instituție internațională. Am folosit sintagma că mă întreține, ceea ce a generat rumori, de fapt sugerând că are o contribuție mult mai mare ca mine la bugetul familiei. Atenție, am menționat clar că, prin raportare la veniturile nete ale românilor, nu mă plâng în niciun fel, înțelegând că multă lume o duce greu zilele astea și trebuie să se descurce cu o fracțiune din venitul meu. Am spus asta clar și răspicat și în nici un moment nu m-am plâns că nu mă descurc cu cât încasez’, a explicat Pîslaru.

El a făcut în postarea pe rețeaua de socializare, în urma comentariilor primite, trei remarci pe care a încercat să le justifice.

Prima este cea că România ‘este prea săracă ca să nu își plătească bine pe cei care o conduc’, iar ‘într-o lume normală’ ar fi nevoie de profesioniști care să conducă ministerele, oameni care au avut o carieră, au demonstrat că știu să administreze, au avut rezultate profesionale notabile.

‘Evident că numirile sunt politice pentru demnitari, dar asta nu înseamnă că poți să numești pe oricine, ci ar trebui să existe un standard profesional minimal. Faptul că remunerația este mică raportată la competențele pe care le cauți, prin comparație cu sectorul privat sau în plan internațional, face din start ca selecția să se rezume la trei categorii: 1) fie oameni care vin temporar, din vocație, pentru a da o mână de ajutor, dar care nu au cum să rămână prea mult din cauza costului de oportunitate; 2) fie oameni care nu sunt calificați corespunzător și a căror viață depinde de politică, pentru că nu ar putea să obțină nici măcar aceste venituri dacă ar vrea să lucreze altundeva -aici intervine categoria celor care își caută diplomele de bac, care au absolvit facultăți obscure, care au plagiat pentru obținerea de titluri academice, care au fost angajați doar în sectorul public și doar prin cumetrii; 3) fie oameni care au o calificare moderată, dar care au convenția clară că dacă servesc partidul o perioadă de timp vor primi în compensare o sinecură, o poziție undeva pe la o companie de stat sau instituție bine plătită, care pe termen mediu compensează salarizarea temporară deficitară ca demnitar – un oportunism calculat și cu beneficii pe termen lung. (…) Eu cred că printr-o salarizare echitabilă și adecvată, ar trebui să dispară categoria 3, pentru că nu e posibil să ai funcții plătite de stat pe la agenții și alte instituții care să fie remunerate peste miniștri sau chiar președinte. Și cred că ar dispărea încet încet și categoria 2, pentru că va fi un contrast clar între cei care se pricep și au competențe și ceilalți care nu au ce căuta la gestiunea țării. Va depinde evident de penalizarea pe care românii ar exprima-o prin vot la alegeri’, a argumentat ministrul.

A doua remarcă făcută de el este aceea că ‘pentru a putea să performeze internațional, România trebuie să își cultive oameni de stat’, care trebuie să aibă în spate o educație solidă, să știe limbi străine, să fi performat în mediul guvernamental sau legislativ național și/sau internațional, să aibă o minimă recunoaștere internațională.

‘Când mergi la negocieri internaționale, când vrei să obții mai multe de la SUA, UE sau de oriunde altundeva, nu poți să te prezinți cu oricine. Impostura sau lipsa de pregătire se simt imediat, în primele câteva minute ale întâlnirii. La acest nivel nu merge cu șmecheria nativă de stradă, cu descurcăreala semidoctă. Cred că este valabil și pentru sectorul privat această experiență, dar pentru diplomația externă este crucial. Diplomația nu se face doar de MAE, ci de toate reprezentările internaționale ale României. Este critic să ai ambasadori buni, dar aceștia trebuie susținuți de miniștri buni, parlamentari buni, de oameni politici redutabili internațional’, susține Dragoș Pîslaru.

În opinia sa, România ‘nu are grijă de oamenii care s-au școlit și au crescut profesional’, fiind capabili să o reprezinte. în cele mai multe cazuri oamenii buni dezvoltându-se pe cont propriu, fără sprijinul țării.

‘Majoritatea statelor dezvoltate își cultivă elitele profesionale, nu doar în funcția publică, ci în general. De ce credeți că România are o reprezentare redusă în funcții de top management la nivel global? Nu pentru că nu avem români buni, ci pentru că nu există vreo politică constantă de a-i sprijini. Și asta înseamnă lipsa de gândire pe termen mediu și lung, lipsa ambiției de a ne ocupa un loc mai apăsat la masa negocierilor internaționale. Am tot fost întrebat, chiar de colegi, cum am obținut lucruri în diferite negocieri, mai ales acum pe PNRR când am adus cei 3 miliarde euro spre țară. Tot ce am învățat, atât în cei 24 de ani de studii (școală, licență, studii aprofundate, master, doctorat), cât și în cariera profesională de peste 25 de ani de muncă la nivel național și internațional, ajută. Reputația și relațiile personale, ajută. Nu există alte rețete sau scurtături, decât profesionalismul și experiența. Și ideal ar fi dacă am avea și consecvență, pentru că nu poți performa cu adevărat dacă schimbările survin la câteva luni’, a semnalat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

A treia remarcă este aceea că ‘politica este și trebuie să fie cea mai faină meserie din lume’, ea fiind despre ‘a servi cetatea’, despre a munci zi de zi pentru ca țării și cetățenilor să le fie mai bine.

‘Politica este o profesie de vocație, cum este sănătatea sau educația. Veți spune, la noi, azi, suntem foarte departe de această realitate. Nu contest că mulți dintre cei care vă reprezintă sunt lipsiți de vocație, ba mai mult, activează doar pentru că nu se pricep la nimic și își extrag rente din politică mai degrabă. Nu contest că sunt mulți lipsiți de onestitate, puși pe căpătuială sau cu o fibră morală deșirată. Nu contest că sunt mulți doar atrași de putere, nu doar materială, ci de ideea de control. Dar trebuie să avem speranță și vă spun ca să rămână spus – nu toți sunt la fel. Există politicieni onești, profesioniști, care servesc România într-un mediu mocirlos, urât și cu multă șobolăneală. Nu doar într-un partid sau altul. Evitați extremele. Fiți moderați în evaluări. Am fost întrebat și vă zic vouă – există pesediști buni, care își servesc comunitățile locale bine și pun interesul acestora mai presus de interesul lor. Așa cum există rebuturi în partide care poate vă plac mai mult. Pentru a vă cultiva politicieni mai buni, fie susțineți prin tot ce puteți pe cei cu care rezonați, fie implicați-vă chiar voi. (…) Concluzionând, cred că este corect să spunem că o parte dintre cei ce conduc țara nu își merită banii nici la cât sunt plătiți azi. Este corect până la un punct să ceri solidaritatea politicienilor cu cei care o duc greu, pe salarii și pensii la limita subzistenței. Dar cu toții vrem conducători buni, pentru că de ei depinde soarta țării. Iar dacă vrem conducători buni, nu putem fi ipocriți sau populiști. Repet, suntem prea săraci să nu alegem profesioniști și oameni care chiar au vocația de a servi și ridica țara’, a transmis Dragoș Pîslaru.

Cele mai recente știri

To Top