„Este politica noastră, nu avem nicio reacție până nu vedem ce măsuri se iau!” Asta ne-au răspuns la întrebări de bun-simț mai multe companii mari pentru care „evoluția” fiscală gândită de Guvernul Ciolacu înseamnă acum probabil trecerea de la profit la pierdere. Culmea, și după ce lucrurile sunt clare, reacțiile întârzie să apară. „Sigur vom avea de pierdut dacă suntem singurii din domeniu care comentăm”, a fost noul argument care ne-a făcut să ne crucim. De unde vine această frică a mediului privat într-o democrație europeană, nu am cum să înțeleg. Ce instrumente are statul român, unul extrem de slab în general, pentru a-i pedepsi pe cei care critică câteva măsuri aberante, nu am habar. Ce știu însă este că această atitudine nu are cum să ducă la ceva bun. O companie cu afaceri de sute de milioane de euro degeaba se implică în campanii umanitare, degeaba își promovează imaginea de bun angajator și degeaba anunță proiecte spectaculoase dacă nu este în stare să aibă o părere, o banală luare de poziție cu privire la ceva ce este cu adevărat nociv pentru business. E o frică de asumare, un fel de lașitate care însă are o explicație în calitatea managementului. De multe ori, în poziții-cheie ajung oameni care, deși probabil bine pregătiți profesional, au putut avansa tocmai datorită calității de a „nu ieși din rând”. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie promovați oamenii conflictuali, dar ar fi bine să ajungă să ia decizii cei care sunt capabili să aibă o părere și să și-o susțină. Da, un job călduț, cu salariu bun și multe beneficii, nu se găsește pe toate drumurile, dar un manager adevărat ar trebui să fie capabil să-l riște oricând pentru binele companiei.
Pe mine însă nu mă miră această lipsă de asumare. Nu o dată am avut discuții serioase cu oameni importanți din companii cu privire la starea presei din România. Și da, am recunoscut de fiecare dată că lucrurile stau foarte rău. Primii vinovați suntem noi, ziariștii, care am permis ca această profesie nobilă să fie practicată de oricine, oricum îl duce capul. Numeroși posesori de telefon care au putut să posteze filmulețe pe rețelele de socializare s-au autointitulat jurnaliști și, în mentalul colectiv, asta au rămas. Totuși, trecând peste inconștiența breslei, o vină imensă pentru starea presei o au și companiile. În loc să susțină presa adevărată, cu public educat sau măcar educabil, au preferat să arunce cu bani în tot felul de influenceri și în tot felul de proiecte de cancan, care însă prind la mulțime. O presă profesionistă și puternică era garanția că statul nu va derapa. O asemenea presă ar fi taxat dur furturile, șpăgile, incompetența și nu ar fi putut fi ignorată. „Câinele de pază al societății” nu poate supraviețui într-o democrație dacă nu există o bază economică. Iar asta poate fi asigurată de public și, bineînțeles, de companii. Cu alte cuvinte, acum bani serioși în „presă” fac doar cei cu fake news-uri nerușinate și clickbait. Așa că atunci când mi se va mai plânge vreun manager din vreo companie că îl falimentează Guvernul sau că presa minte și promovează mizerii, nu voi face decât să-i amintesc un proverb: „Cum îți așterni, așa dormi!”
