Business

Profitul net al MedLife a crescut cu 55,5% în primul trimestru, la 13,1 milioane lei, iar veniturile operaţionale la 648,41 milioane lei

bani
Foto: iStock

Profitul net al MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, a crescut cu 55,5% în primul trimestru, la 13,1 milioane lei, iar cifra de afaceri consolidată pro forma a fost de 647 milioane lei, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată în raportul transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

”Rezultatul net înregistrat în 2024 a crescut cu 4.680.463 lei, comparativ cu 2023, de la un profit de 8.424.575 lei în 2023 la un profit de 13.105.038 lei în 2024”, se menţionează în raportul companiei.

De asemenea, veniturile operaţionale s-au ridicat în primul trimestru la 648,41 milioane lei, de la 532,7 milioane lei în primele trei luni din anul 2023.

”cifra de afaceri a perioadei de 3 luni încheiate la 31 martie 2024 a fost de 646.621.900 lei, în creştere faţă de cifra de afaceri obţinută în primele 3 luni ale lui 2023 cu 22,1%. Creşterea s-a datorat, în principal, creşterii din toate liniile de afaceri ale Grupului, precum şi achiziţiilor finalizate de grup în 2023 şi 2024”, se precizează în raport.

În termeni generali, cererea de servicii medicale s-a menţinut la un nivel ridicat în timpul primului trimestru al anului. Majoritatea liniilor de business ale Grupului MedLife au înregistrat o performanţă bună, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Astfel, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de spitale (+39%), de segmentul corporate (+28%), urmate de clinici (+24%) şi de laboratoare (+19%).

În medie, peste 25.000 de servicii sunt accesate zilnic în cadrul unităţilor MedLife, iar majoritatea acestora subliniază accentul deosebit pe care românii îl acordă sănătăţii. În egală măsură, MedLife a înregistrat progrese semnificative în domeniul tratamentelor chirurgicale avansate – de la intervenţii cu ajutorul roboţilor în domeniul urologiei şi chirurgiei generale, până la operaţii complexe în specialităţi de nişă, precum oncologia sau neurochirurgia. MedLife are o prezenţă solidă în aceste domenii în oraşe precum Cluj, Braşov, Sibiu şi Bucureşti, reflectând angajamentul său de a oferi cele mai bune servicii medicale şi cele mai avansate tehnologii pacienţilor.

Obiectivele strategice pentru acest an includ finalizarea proiectelor în curs de implementare, cum ar fi MedLife Medical Park, precum şi inaugurarea spitalelor din Timişoara şi Craiova, preconizate spre a fi date în exploatare până la sfârşitul anului.

În materie de noi achiziţii şi demersuri de extindere, reprezentanţii companiei şi-au confirmat interesul şi deschiderea către noi oportunităţi de dezvoltare. De altfel, MedLife reiterează, pe această cale, disponibilitatea de resurse pentru noi achiziţii în anul 2024.

Totodată, reprezentanţii companiei spun că prudenţa în achizitii şi fuziuni va contribui la îmbunătăţirea marginilor de profit şi reducerea graduală a raportului debt/ebitda.

”Ca lider în domeniul medical privat de peste 10 ani, ne-am asumat rolul de a promova standardele de excelenţă şi inovaţie în medicina din România. Cu cea mai extinsă reţea naţională şi o experienţă de aproape 30 de ani în această industrie, dovedim că avem un know-how solid de a menţine şi îmbunătăţi constant viaţa pacienţilor care ne trec pragul, precum şi de a oferi oportunităţi de creştere şi stabilitate investitorilor noştri”, a declarat Mihai Marcu, CEO şi preşedinte MedLife Group.

În prezent, Grupul MedLife deţine cea mai puternică reţea de diagnostic şi tratament din România, cu 700 locaţii proprii şi partenere la nivel naţional şi peste 6,5 milioane de pacienţi unici care au apelat la servicii de prevenţie, wellness, tratament şi spitalizare. Totodată, peste 800.000 de angajaţi beneficiază de abonamente de servicii medicale prin intermediul abonamentelor MedLife.

Cele mai recente știri

To Top