Energie

Profitul net al Transelectrica a scăzut cu peste 57%, în 2023

productie de energie

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a încheiat 2023 cu un profit net de 219 milioane lei, în scădere cu 57% faţă de cel obţinut în anul precedent, conform datelor preliminare transmise, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.

„Rezultatul net la sfârşitul anului 2023, în valoare de 219 milioane lei, a înregistrat o diminuare cu 296 milioane lei faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent, datorită în principal faptului că în anul curent nu s-au înregistrat venituri din capitalizarea CPT (consum propriu tehnologic) la nivelul sumei din perioada similară a anului precedent (13,8 milioane în 2023 vs 338,5 milioane în anul 2022). Acest venit special a fost constituit pentru partea din costul total CPT care nu a fost acoperită de tariful de transport. Precizăm că acest venit este de natură nemonetară, încasarea acestuia urmând a fi realizată de companie în mod eşalonat prin tariful de transport în următorii cinci ani (2023-2027), în conformitate cu prevederile legislative incidente”, se menţionează în raportul transmis BVB.

Veniturile totale operaţionale ale Transelectrica au înregistrat o scădere de 25% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior (4,721 miliarde lei la 31 decembrie 2023 faţă de 6,286 miliarde lei la 31 decembrie 2022), în contextul diminuării semnificative a veniturilor din activităţile zero-profit (piaţa de echilibrare, servicii de sistem).

Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizare) realizate la sfârşitul anului 2023 s-au redus cu 21% comparativ cu perioada similară a anului anterior (4,472 miliarde lei în 2023 faţă de 5,692 miliarde lei în 2022), în principal din activităţile zero-profit (piaţa de echilibrare) şi a cheltuielilor cu achiziţia energiei electrice pentru consumul propriu tehnologic.

„Managementul companiei aplică o abordare prudentă în direcţia reducerii costurilor Transelectrica, iar una din preocupările de bază o reprezintă consolidarea permanentă şi extinderea infrastructurii de transport, prin modernizarea acesteia pe baza tehnologiilor cele mai performante, asigurându-se astfel condiţiile necesare pentru ca reţeaua electrică de transport al energiei electrice să corespundă cerinţelor actuale şi viitoare de piaţă”, se subliniază în raport.

Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare SEN) s-a înregistrat o diminuare cu 10% a veniturilor (2,091 miliarde lei în anul 2023 faţă de 2,319 miliarde lei în 2022) în principal pe fondul reducerii veniturilor din capitalizarea CPT, concomitent cu scăderea cu 1,8 TWh a cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor (50,39 TWh în 2023 faţă de 52,18 TWh în 2022), cât şi a veniturilor din alocarea capacităţii de interconexiune.

Potrivit sursei citate, scăderea veniturilor din interconexiune (343 milioane lei în 2023 faţă de 399 milioane lei în 2022) se datorează în principal nivelului de utilizare în perioada analizată a disponibilităţilor capacităţii de interconexiune de către traderii de pe piaţa de energie electrică.

Costurile cu achiziţia energiei pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT) au fost în sumă de 517 milioane lei, semnificativ mai mici, cu 37% (minus 310 milioane lei) comparativ cu anul 2022, în principal influenţate de prevederile OUG nr. 153/2022.

Astfel, Transelectrica a achiziţionat energie electrică pentru acoperirea a circa 75% din cantitatea aferentă prognozei de CPT validate prin mecanismul de achiziţie centralizată de energie electrică (MACEE), la un preţ de achiziţie reglementat.

„Măsurile luate la nivel european în vederea eficientizării consumului de energie, înlocuirea gazului rusesc, reducerea cererii din zona industrială, precum şi creşterea ponderii energiei eoliene, în condiţiile unei ierni atipice şi călduroase, au condus la o scădere a consumului, precum şi a cantităţilor tranzacţionate pe pieţele pe termen scurt şi a preţurilor energiei pe aceste pieţe. Astfel, preţul mediu al energiei achiziţionate de pe PZU în anul 2023 a fost mai mic cu 48% faţă de preţul din perioada similară a anului 2022, menţinându-se totuşi mai ridicat decât preţul din anii precedenţi”, se mai arată în raport.

Acesta semnalează că, în primele 10 luni ale anului 2023, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat scăderi lunare, cu valori cuprinse între 1,02% în luna octombrie şi respectiv 11,61% în luna ianuarie. Începând cu luna noiembrie consumul a înregistrat un trend crescător, anul 2023 încheindu-se cu o reducere a consumului în procent de 4,9%.

Faţă de aceeaşi perioadă din anul 2022, s-a înregistrat în general o creştere a gradului de utilizare a capacităţii alocate la export, pe fondul unei hidraulicităţi mai ridicate comparativ cu anul trecut şi în condiţiile unui consum intern de energie electrică care nu a variat foarte mult faţă de perioada similară din anul 2022.

Gradul de realizare a programului de investiţii la 31 decembrie 2023 era de 92,5%. Planul de investiţii al companiei pentru următorii 10 ani include un program complex de investiţii, care urmăreşte consolidarea securităţii energetice, digitalizarea şi implementarea conceptului SMART GRID, ceea ce va genera, pe de o parte, creşterea capacităţii de integrare a energiei regenerabile în sistem şi pe de altă parte creşterea capacităţii de interconexiune.

Cele mai recente știri

To Top