„Societatea civilă trebuie să fie rezilientă în fața dezastrelor naturale, însă acest lucru pleacă de la nivelul cetățeanului”, crede secretarul de stat în cadrul MAI Raed Arafat. Prezent la conferința națională Antena3 CNN – România Inteligentă “Asigurările obligatorii de locuințe: Pilonul stabilității în fața dezastrelor” Arafat a declarat că trebuie încurajată acțiunea de a proteja casele prin încheierea polițelor de asigurare obligatorii.
„Noi țintim o situație în care comunitățile să fie reziliente începând cu individul, nu numai stat și societate. Asta înseamnă să poți revii la situația anterioară, poate și mai bine. Acest lucru, chiar dacă vorbim de sprijinul pe care poate să-l acorde un guvern, haideți să vorbim despre ce a fost în ultimele săptămâni în Cehia, Polonia, SUA, chiar și România… sunt dezastre care durează ani de zile după care să revii, oricât ar ajuta statul, de aceea e nevoie de asigurări. Al doilea aspect e să învățăm. Câți circulă fără asigurări? Nu poți, pentru că te oprește polițistul. La case nu e așa, deși asigurările te asigură că la orice dezastre poți reveni la situația anterioară.
Foarte important e conștientizarea populației. Așa cum când circuli pe stradă ai mașina asigurată, așa trebuie să fie și cu casa.
Încurajarea comportamentului de a pune în siguranță casa. Dacă cineva a montat alarme pentru incendiu, să se dea un premiu. Noi încurajăm oamenii să adopte comportamente de siguranță. O casă care are senzor de fum e mai sigură decât una care nu are. Exemplele de mai sus duc către o societate rezilientă.
Există autorități locale care înțeleg și care nu înțeleg. Eu dau un exemplu, m-a sunat un primar de localitate care vroia să discutăm. Când am întrebat despre ce e vorba mi-a zis că e interzis să construim șase ani că am avut inundații. De șase ani n-am mai avut, lăsați-ne să construim. Dar dacă avem inundații la 8 ani, la 10 ani? Asta înseamnă să nu înțelegi fenomenul.„, a declarat Raed Arafat în cadrul conferinței.