Economia României nu arată grozav! Iar asta nu de ieri, de astăzi, ci de ani buni. S-a furat enorm, s-a aruncat în populație cu pomeni de tot felul și, la vârful multor instituții și chiar ministere, s-au promovat o gămadă de incompetenți – o combinație fatală care ar pune pe butuci orice economie dezvoltată. România nu doar că a supraviețuit acestui mediu toxic, ci s-a și dezvoltat. Că nu a fost un proces prea sănătos, o vedem în prezent, când s-au majorat aproape toate impozitele și taxele pentru a opri din evoluție cea mai gravă boală: deficitul. Teoretic, mai exista un leac, dureros doar pentru câțiva: tăierea cheltuielilor. Deși guvernanții se tot laudă cu această soluție-minune, trebuie să fim realiști: rămâne doar un vis frumos.
Income Magazine a criticat toate măsurile proaste care au lovit economia și toate mesajele populiste. Le-am demonstrat guvernanților că greșesc, că e o prostie să creadă că bugetul e un sac fără fund, și i-am avertizat că urmează să facă mult rău. De obicei am fost pesimiști, un lucru firesc deoarece am luat în calcul și cele mai negre scenarii. Iar realitatea din prezent dovedește clar că, în analizele noastre, nu am greșit deloc.
Acum însă, când veștile proaste lovesc parcă fără încetare mediul de business și veniturile populației, vă prezentăm o altă perspectivă: dacă există încredere și bun-simț economic, România va crește repede și bine! Pe hârtie, conform prognozelor din mediul de business, cifrele nu arată foarte rău pentru anul 2026: o creștere economică estimată între 1% și 1,5%, un deficit de circa 6% din PIB și o datorie publică ce urcă un pic peste 60% din PIB. În acest timp, cursul leu/euro va gravita între 5,1 și 5,2, iar inflația va scădea în jurul la 4% la final de an. Unii pot citi aceste cifre, separat, ca semne de slăbiciune. Dar, după o lungă perioadă de huzur bugetar, puse cap la cap, lasă măcar impresia de responsabilitate și oferă speranță. Iar asta fără a lua în calcul adevărata miză a lui 2026: banii europeni. În total, prin Politica de Coeziune și PNRR, România ar putea atrage între 10 și 12 miliarde de euro într-un singur an. Este o sumă uriașă care poate face diferența dintre o economie care doar supraviețuiește și una care începe să facă performanță.
Cu siguranță 2026 nu va fi un an excepțional pentru România, dar are toate șansele să arate mult mai bine decât ne așteptăm astăzi. Rămân însă două condiții esențiale: să avem stabilitate politică și să nu ne lovească vreo mare criză externă.