România are nevoie de o piaţă a muncii puternică pentru a putea susţine salariile şi pensiile, dar şi de predictibilitate, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, la întrunirea Consiliului Naţional al Blocului Naţional Sindical (BNS), la Eforie Nord.
Conform unui comunicat al Blocului Naţional Sindical (BNS), ministrul a afirmat că aproximativ 800.000 de români sunt plătiţi cu salariul minim.
„Trebuie să-i scoatem pe români de sub salariul minim. Îmi doresc să asigur predictibilitate de-acum înainte. Totodată, avem nevoie de o piaţă a muncii puternică pentru a putea susţine salariile şi pensiile”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.
Potrivit sursei citate, Ministerul Muncii pregăteşte, prin noua Lege a salarizării, diminuarea discrepanţelor mari care există în prezent cu privire la salarizarea celor care lucrează în sistemul bugetar.
Simona Bucura-Oprescu a dat asigurări că Ministerul Muncii nu va finaliza Legea salarizării înainte de a mai avea încă o dată o consultare cu sindicaliştii.
„Nu vom face asta din birou, plecând de la faptul că dacă v-am consultat în etapa preliminară este suficient. Nu. Deci, înainte de a avea forma pe care să o înaintăm în Guvern pentru a fi aprobată, încă o dată, atât cu reprezentanţii ministerelor care sunt angajatori, dar şi cu dumneavoastră, reprezentanţii salariaţilor, încă o dată vom vedea proiectul, de aşa manieră încât lucrurile să fie clare”, a adăugat ministrul.
La rândul său, preşedintele BNS, Dumitru Costin a atras atenţia că ANOFM şi Inspecţia Muncii sunt două instituţii care trebuie îmbunătăţite urgent.
În opinia sa, este necesară existenţa unui parteneriat între instituţiile statului, angajatori şi reprezentanţii lucrătorilor, sindicate, pentru a putea gestiona problemele şi de a extinde formarea angajaţilor pentru a avea salarii decente.
„În cadrul sesiunii speciale, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a ascultat toate situaţiile cu care se confruntă sindicatele în ţară, în relaţia cu angajatorii sau cu instituţiile statului şi a dat asigurări că în perioada următoare va lua măsurile necesare pentru îmbunătăţirea dialogului social şi a respectării drepturilor lucrătorilor”, se mai precizează în comunicat.