Miniștrii pescuitului din Uniunea Europeană (UE) au ajuns, sâmbătă, la un acord privind cotele de pescuit pentru anul 2026, evitând o propunere anterioară care viza înăsprirea restricțiilor în Marea Mediterană, transmite Reuters.
Spania, care s-a opus planului Comisiei Europene de a reduce zilele de pescuit cu traulere în Marea Mediterană anul viitor, a salutat acordul.
‘Am încheiat două zile intense de discuții la Bruxelles. Am obținut un rezultat bun’, a declarat ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas, pe rețeaua X.
Spaniei i se vor permite 143 de zile de pescuit în 2026, o alocație comparabilă cu cea din acest an, în loc de reducerile planificate. Bruxelles-ul a declarat că propunerea sa vizează aducerea pescuitului la niveluri sustenabile pe termen lung.
Acordul stabilește, de asemenea, limite de captură și zile de pescuit pentru Atlantic, Marea Nordului, Marea Mediterană, Marea Neagră și alte ape pentru 2026, unele reguli extinzându-se până în 2028.
În Marea Neagră, Consiliul UE a convenit asupra unor ‘capturi totale admisibile’ (TAC) ușor mai mici față de 2025 la calcan, care include o reportare a cotei UE neutilizate pentru calcan din 2024. De asemenea, s-a convenit să fie menținută perioada de închidere a pescuitului de calcan de la 15 aprilie până la 15 iunie. La șprot, a existat o reportare față de anul trecut.
Modificările includ o creștere cu peste 50%, anul viitor, a limitelor de captură pentru homar norvegian în Golful Biscaya și reduceri ale limitelor pentru limbă-de-mare comună în estul și în vestul Mării Baltice pentru a proteja stocurile.
Navele pot câștiga zile de pescuit suplimentare dacă adoptă practici mai sustenabile.
Ministrul danez al pescuitului, Jacob Jensen, care a supervizat discuțiile, a declarat că acordul ‘atinge un echilibru între avizul științific și protejarea stocurilor de pește vulnerabile’.
Regulile se vor aplica de la 1 ianuarie 2026.