Actualitate

Statele Unite argumentează la OMC că lipsa relațiilor comerciale reciproce i-a atrofiat industria

Foto: iStock

Statele Unite au declarat joi, în cadrul unei reuniuni a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), că lipsa relațiilor comerciale reciproce a cauzat atrofierea industriei sale, la o zi după ce președintele Donald Trump a suspendat timp de 90 de zile impunerea de tarife noi și crescute pentru restul lumii, informează EFE.

Potrivit delegației americane care a participat la reuniunea Consiliului pentru comerțul cu bunuri, SUA ‘nu își modifică sau anulează angajamentele sau limitele tarifare în cadrul OMC’.

Mai degrabă, a susținut delegația americană, executivul american adoptă măsurile necesare pentru a-și proteja interesele esențiale de securitate care au fost compromise de declinul lanțurilor de aprovizionare esențiale cauzat, la rândul său, de ‘atrofierea capacității de producție a SUA’.

Ca reacție, China a spus că regretă mult faptul că măsurile adoptate de SUA au aruncat economia globală într-o incertitudine enormă și că stabilitatea de care depind întreprinderile și toate economiile a fost afectată.

Delegația chineză a subliniat că poporul său ‘prețuiește sinceritatea și buna credință’ și că ‘exercitarea de presiuni și lansarea de amenințări nu sunt modalitățile adecvate de a trata cu China’.

‘Diferențele comerciale nu justifică un război tarifar unilateral. Într-un război comercial nu există câștigători’, a declarat un reprezentant al Chinei, care și-a încheiat intervenția declarând sprijinul guvernului său pentru poziția OMC, care s-a prezentat drept platforma unde ar trebui să se desfășoare un dialog care să permită identificarea de soluții la discrepanțele apărute.

Cele mai recente știri

To Top