Uniunea Europeană (UE) a ajuns la un acord asupra unui ”card european pentru dizabilitate” ce va permite, în toate cele 27 de state ale UE, acelaşi tratament preferenţial în mijloacele de transport, la manifestaţiile culturale, muzee sau centre sportive, a anunţat vineri Parlamentul European, informează AFP.
„Persoanele cu dizabilităţi aşteptau această legislaţie cu nerăbdare”, a comentat eurodeputata slovacă Lucia Duris Nicholsonova, raportoare a textului şi membră a grupului parlamentar Renew (centrist).
„Acest card trece dincolo de simpla facilitare a deplasărilor: ea încarnează angajamentul UE de a garanta libera circulaţie pentru toţi europenii”, a adăugat ea.
Eliberat şi reînnoit în mod gratuit, noul „card european pentru dizabilitate” va fi în format fizic şi, atunci când va fi posibil, în format digital.
De asemenea, „cardul european de staţionare” (parcare) va fi de acum armonizat şi extins în mod constrângător în toate cele 27 de state membre, înlocuind actualul card înfiinţat de o parte dintre state pe bază voluntară.
„Pentru a remedia problemele legate de recunoaşterea non-sistematică în cadrul UE, acest card european de parcare ameliorat va fi eliberat după un model comun obligatoriu” şi „dotat cu dispozitive ce previn falsificarea şi frauda”, subliniază Comisia Europeană.
Cele două carduri vor fi livrate în termen de 90 de zile, exceptând situaţia în care sunt necesare controale medicale mai lungi.
Acordul urmează să fie validat în mod oficial de Consiliu (statele membre) şi de Parlamentul European, înainte de a intra în vigoare. Atunci când directiva va fi transpusă în legislaţia naţională, statele vor fi obligate să impună amenzi şi să adopte măsuri corective în caz de încălcare.
Atunci când a propus legislaţia în septembrie anul trecut, Comisia a estimat că aceasta ar putea „facilita viaţa pentru circa 87 de milioane de persoane şi pentru familiile lor”.