Business

Investiție de peste 1 milion de euro. Grupul ESSA lansează divizie dedicată pentru recrutarea de personal din ASIA

Grupul ESSA, unul dintre cei mai mari jucători din piața serviciilor de trade marketing și vânzări din țară, fondat de către antreprenorul Eugen Saulea, lansează ESSA Total Team, o companie dedicată recrutării de personal din Asia, în urma unei investiții de peste un milion de euro. Sumă care acoperă toate aspectele operaționale, de la bugete pentru salarii și contribuții salariale, până la resursele logistice necesare cu personalul NON-EU, inclusiv cazare, masă, transport și echipamente de lucru.

„Cererea de personal calificat și necalificat din afara Uniunii Europene (UE) a fost accelerată în ultimii ani, cu precădere în context post-pandemic, când crizele de personal au determinat companiile să caute soluții alternative. Doar în ultimii doi ani, cererea pentru personal din afara UE a crescut cu peste 400%. Tendință care ne-a determinat să dezvoltăm divizia de outsourcing și leasing de personal din ASIA, ESSA Total Team care a generat noi nevoi logistice, umane și financiare”, explică Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group.

Grupul ESSA s-a specializat în cei 20 de ani de activitate în organizarea, coordonarea și evaluarea programelor complexe de outsourcing, indiferent de cerințele de trasabilitate și complexitate. În acest context, ESSA Total Team vine în întâmpinarea nevoilor crescânde ale pieței, asigurând servicii integrate de recrutare, selecție, imigrare și management al personalului din Asia, în conformitate cu legislația în vigoare.

„Lansarea ESSA Total Team a avut loc la mijlocul lunii august și deja a atras interesul a trei mari beneficiari care intenționează să extindă treptat parteneriatul cu noi”, mai spune antreprenorul. Noua entitate își propune să devină un pilon central în furnizarea de servicii de tip leasing și outsourcing de personal NON-EU și autohton, adresându-se tuturor industriilor din România.

Pe termen mediu și lung, ESSA Total Team își propune să își consolideze poziția pe piață prin extinderea portofoliului de clienți și diversificarea serviciilor oferite. Compania va continua să investească în resurse umane și logistice pentru a răspunde cerințelor complexe ale pieței, asigurând în același timp un control permanent și eficient al prestației asumate la nivel local. ESSA Total Team își dorește să devină principalul partener al companiilor care caută soluții eficiente și personalizate pentru gestionarea resurselor umane, indiferent de complexitatea și amploarea proiectelor.

Fondat în urmă cu mai bine de două decenii de antreprenorul Eugen Saulea, ESSA Group este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară. Anul trecut, compania a avut afaceri de peste 24 milioane de euro, iar printre serviciile din portofoliul grupului se numără: recrutarea şi plasarea de forţă de muncă, BTL şi evenimente, servicii management POSM (materiale comunicare), call center şi merchandising. În prezent, ESSA oferă servicii în sistem leasing şi outsourcing pentru peste zeci de clienţi, furnizori şi producători, dar şi pentru marile lanţuri de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry, Mega Image.

Cele mai recente știri

To Top