Tarifele de utilizare a resurselor de numerotaţie datorate de furnizorii de telefonie vor fi stabilite printr-un mecanism bazat pe Indicele Preţurilor de Consum (IPC), a anunţat joi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
„În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Consultativ, ANCOM a adoptat decizia care revizuieşte tarifele de utilizare a resurselor de numerotaţie datorate de furnizorii de telefonie şi a purtat o ultimă rundă de discuţii pe marginea proiectului de decizie care stabileşte procedura de informare pentru furnizorii de servicii intermediare. Decizia revizuieşte tarifele de utilizare a resurselor de numerotaţie şi introduce un mecanism predictibil şi transparent de stabilire a acestora bazat pe Indicele Preţului de Consum (IPC) – care ia în calcul evoluţiile preţurilor. De asemenea, clarifică modalităţile de încasare în anumite cazuri a căror nevoie de reglementare a reieşit din practică”, se arată într-un comunicat al ANCOM transmis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, nivelul tarifelor de utilizare pentru majoritatea categoriilor de numerotaţie a fost stabilit în anul 2007, situându-se printre cele mai scăzute din Europa, şi nu a mai fost modificat până în prezent. Pentru revizuirea tarifelor, Autoritatea a aplicat la tarifele actuale Indicele Preţurilor de Consum (IPC lunar) publicat de către Institutul Naţional de Statistică (INS), aferent perioadei septembrie 2007 – iunie 2024.
„Tarifele revizuite sunt în continuare unele dintre cele mai mici tarife de utilizare a resurselor de numerotaţie din zona europeană. Spre exemplu, tarife similare sau mai mici sunt stabilite în Cipru, Finlanda, Italia, Ţările de Jos, Norvegia, Republica Slovacă şi mai mari în Bulgaria, Croaţia, Estonia, Franţa, Grecia, Ungaria, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Spania, Elveţia sau Turcia. În plus, în unele ţări (de exemplu Cipru, Italia, Ţările de Jos, Republica Slovacă, Grecia, Ungaria, Portugalia, Elveţia), pe lângă tariful anual de utilizare se plăteşte şi un tarif administrativ care este aplicabil la alocarea resurselor de numerotaţie. ANCOM nu percepe tarif administrativ la alocarea resurselor de numerotaţie”, se precizează în comunicat.
ANCOM a anunţat, totodată, că, pentru a oferi predictibilitate, în luna noiembrie a fiecărui an, va stabili şi publica tarifele de utilizare a resurselor de numerotaţie pentru anul următor.
Decizia va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.
Pe de altă parte, prin stabilirea unei proceduri de informare ce trebuie parcursă de furnizorii de servicii intermediare al căror loc de stabilire este în România (ori al căror reprezentant legal este stabilit în România), ANCOM, în calitatea sa de coordonator al serviciilor digitale, urmăreşte cunoaşterea furnizorilor din România, în sensul prevederilor Legii nr. 50/2024.
Procedura de informare se va aplica atât furnizorilor de servicii intermediare existenţi la data intrării în vigoare a deciziei, cât şi celor care vor oferi, după intrarea în vigoare a deciziei, cel puţin unul dintre următoarele tipuri de servicii intermediare: simplă transmitere, stocare în cache, găzduire sau motoare de căutare online.
Astfel, furnizorii de servicii intermediare care îşi au locul principal de stabilire în România ori care au un reprezentant legal stabilit în România trebuie să transmită ANCOM, la adresa [email protected], în termen de 45 zile de la data începerii oferirii serviciilor sau de la data intrării în vigoare a deciziei, după caz, informarea prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 50/2024, conţinând datele lor de identificare potrivit pct. A din anexa proiectului de decizie, precum şi adresa URL sau, după caz, adresele URL ce conţin informaţii referitoare la acestea.
Conform deciziei, după primirea informării, ANCOM le creează acestor furnizori conturi individuale de acces la serviciul „My ANCOM”. Ulterior, furnizorul transmite în cadrul serviciului „My ANCOM” informaţiile prevăzute la pct. B din anexa proiectului de decizie.
„Acest proces contribuie la comunicarea eficientă între furnizorii de servicii intermediare şi ANCOM, dar, în acelaşi timp, permite o mai bună cunoaştere a dimensiunii şi tendinţelor pieţei în care aceşti furnizori activează. Totodată, pentru protecţia drepturilor destinatarilor serviciilor prestate de către furnizorii de servicii intermediare, identificarea şi cunoaşterea acestora facilitează activitatea de supraveghere a respectării prevederilor Regulamentului privind serviciile digitale, activitate ce cade în sarcina ANCOM. Proiectul de decizie va urma etapele procedurale necesare la nivelul statului român pentru adoptare şi publicare în Monitorul Oficial al României”, se mai arată în comunicat.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide.