După ce a investit mai bine de un milion de euro pentru a pune temeliile diviziei dedicate recrutării de personal din ASIA, grupul ESSA, unul dintre cei mai mari jucători din piața serviciilor de trade marketing și vânzări din țară, fondat de către antreprenorul Eugen Saulea, lansează astăzi ESSA Clean & Care, o companie dedicată furnizării de servicii profesionale de curățenie, mentenanță și asistență tehnică pentru colectoarele automate reversibile, în urma unei investiții de peste 1.5 milioane euro.
„A doua jumătate a anului în curs a demarat cu volume mult mai mari de ambalaje colectate și reciclate. Odată cu creșterea traficului de consumatori, dornici să recicleze, au apărut și primele probleme de funcționalitate în fluxul de colectare. Clienții au reclamat în mod constant probleme de funcționare a colectoarelor, igiena necorespunzătoare din proximitatea colectoarelor, lipsa de asistență în procesul de colectare și stocare. Contextul a mobilizat marii jucători din piața de retail și au fost analizate toate măsurile ce puteau produce efecte imediate”, explică Eugen Saulea. Grupul ESSA, activ în relația cu marile rețele internaționale, a participat la customizarea și implementarea acestor soluții.
Parteneriatul strategic cu unul dintre cei mai mari retaileri din România a condus la o delegare accelerată de resurse umane și logistice, la nivel național. Astfel, un proiect pilot s-a transformat rapid într-unul permanent cu implementare națională, ESSA asumând echipe de asistență, de la deschiderea și până la închiderea magazinelor.
„ESSA Clean & Care a apărut pentru a răspunde nevoilor imediate din întreg ciclul de recuperare, stocare, sortare și pregătire livrare către centrele specializate de reciclare a ambalajelor. Noua divizie, aflată sub umbrela ESSA Group, colaborează cu parteneri de încredere, atât cu marile rețele internaționale ce participă la colectarea ambalajelor dar și cu punctul final de reciclare, respectiv RETURO. Prin resursele umane specializate, ESSA Clean asigură o funcționare optimă a colectoarelor de ambalaje, contribuind la un mediu mai curat și la o experiență îmbunătățită pentru consumatori. Oferim suport național, servicii de igienizare, schimb consumabile și asistență tehnică 24/7, garantând performanță și satisfacție continuă”, spune Eugen Saulea.
Compania oferă o gamă completă de servicii profesionale destinate întreținerii colectoarelor automate reversibile. „Curățenia riguroasă și igienizarea completă sunt esențiale pentru funcționarea eficientă și sustenabilă a colectoarelor automate reversibile. ESSA Clean & Care oferă servicii de curățenie care asigură menținerea colectoarelor în stare perfectă și fără mirosuri neplăcute”, adaugă antreprenorul care deja colaborează în ceea ce privește aceste servicii cu retaileri mari de pe piață, precum Kaufland.
Pe termen mediu și lung, ESSA Clean & Care își propune să dezvolta pachete de servicii customizate, pentru toți comercianții care participa la procesul de colectare si reciclare. „Suntem în această etapă de dezvoltare a conceptului ESSA Clean & Care, cu prezență majoritară în canalul comerțului modern (hypermarket, cash & carry, supermarket), dar nevoia unui suport profesional se face simțită și în comerțul tradițional, cel de proximitate. Compania va continua să investească în pregătirea de personal specializat în asistență tehnică și consiliere consumatori, pentru a răspunde cerințelor complexe ale pieței, asigurând în același timp un control permanent și eficient al prestației asumate la nivel local”, conchide antreprenorul. ESSA Clean & Care își dorește să devină principalul partener al companiilor care caută soluții eficiente pentru gestionarea colectoarelor automate reversibile. Echipa actuală se extinde lunar, doar in a doua parte a acestui an, nevoia de suplimentare a fost de peste 170 persoane.
Fondat în urmă cu mai bine de două decenii de antreprenorul Eugen Saulea, ESSA Group este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară. Anul trecut, compania a avut afaceri de peste 24 milioane de euro, iar printre serviciile din portofoliul grupului se numără: recrutarea şi plasarea de forţă de muncă, BTL şi evenimente, servicii management POSM (materiale comunicare), call center şi merchandising. În prezent, ESSA oferă servicii în sistem leasing şi outsourcing pentru peste zeci de clienţi, furnizori şi producători, dar şi pentru marile lanţuri de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry, Mega Image.