Actualitate

Firmele pot angaja elevi la împlinirea vârstei de 16 ani, cu jumătate de normă

Operatorii economici pot să angajeze elevii cu jumătate de normă, la împlinirea vârstei de 16 ani, conform prevederilor legale în vigoare, iar în aceste condiţii activitatea prestată se echivalează cu instruirea practică, prevede un amendament al PSD adoptat, vineri, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Un alt amendament, aparţinând PNL, defineşte, în proiectul legilor Educaţiei, învăţământul preuniversitar tehnologic în sistem dual drept o formă de organizare a învăţământului liceal şi postliceal tehnologic în unităţi de învăţământ de stat şi/sau particulare pentru învăţământul liceal, în şcoli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul liceelor cu personalitate juridică ori în colegii terţiare nonuniversitare care funcţionează în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, învăţământ care se desfăşoară pe bază de contract.

Operatorii economici care asigură pregătirea practică a elevilor pot acorda o bursă, cel puţin la nivelul celei provenite din fonduri publice pentru învăţământul liceal tehnologic, şi pot finanţa alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor, prevede un alt amendament iniţiat de grupul parlamentar al PSD.

Comisia a mai aprobat un amendament al social-democraţilor potrivit căruia unităţile administrativ-teritoriale pot sprijini învăţământul liceal tehnologic dual prin finanţarea unor cheltuieli de natura investiţiilor, cheltuieli materiale, burse şi stimulente pentru elevi şi personalul din învăţământ implicat, cheltuieli privind mobilităţile şi cheltuieli pentru formarea profesională.

Contractul de parteneriat dintre unul sau mai mulţi operatori economici sau între structuri asociative/un consorţiu de operatori economici, unitatea de învăţământ şi una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri. Contractul de parteneriat va acoperi cel puţin perioada celor 3/4 ani de studiu, mai prevede un amendament al PSD, adoptat de deputaţii din Comisia de învăţământ.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top