Actualitate

Șeful Alphabet a câștigat peste 200 de milioane în 2022, de peste 800 de ori salariul mediu din companie

google alphabet
Foto: iStock

Directorul general al Alphabet, Sundar Pichai, a primit compensaţii totale de aproximativ 226 de milioane de dolari în 2022, de peste 800 de ori salariul mediu din compania-mamă a Google, potrivit unei declaraţii depuse la autoritatea de reglementare a pieţei financiare, transmite Reuters.

Suma include premii în acţiuni de aproximativ 218 milioane de dolari, arată documentul.

Diferenţa salarială uriaşă faţă de restul angajaţilor vine într-un moment în care Alphabet, compania-mamă a Google, a tăiat locuri de muncă la nivel global.

Compania din Mountain View, California, a anunţat în ianuarie că intenţionează să reducă 12.000 de locuri de muncă în întreaga lume, echivalentul a 6% din forţa sa de muncă globală.

La începutul acestei luni, sute de angajaţi Google au organizat o grevă la birourile companiei din Londra, în urma unei dispute cu privire la disponibilizări.

În martie, angajaţii Google au organizat o grevă la birourile companiei din Zurich, după ce peste 200 de lucrători au fost disponibilizaţi.

Cele mai recente știri

To Top