Marca de vehicule electrice Tesla este cunoscută în toate colțurile lumii. La fel ca CEO-ul său, Elon Musk. Puțini realizează însă că firma americană a fost fondată doar acum 20 de ani.
Mărcile foarte cunoscute din industria auto au, în majoritatea lor, vârste venerabile. BMW, de exemplu, s-a născut în 1916. Mercedes-Benz în 1926, la fel ca Toyota. Ford are o vârstă chiar mai înaintată, compania fiind fondată în 1903. Ei bine în 2023, toate marile nume menționate studiază cu uimire și preocupare creșterea unei mărci apărute, parcă, de nicăieri – Tesla. Unde mai pui că „fenomentul Tesla” s-a născut abia în 2003 și a fost în pragul falimentului doar cinci ani mai târziu. Acum, în 2023, când împlinește 20 de ani, se află printre cele mai cunoscute mărci auto și are venituri pe care nimeni nu le credea posibile în urmă cu doar 10 – 15 ani.
Martin Eberhard și Marc Tarpenning
Pe 1 iulie 2003, antreprenorii americani Martin Eberhard și Marc Tarpenning au fondat o companie care avea ca scop dezvoltarea unei mașini electrice. O țintă care părea extrem de îndepărtată pentru că noua firmă avea un buget limitat, iar tehnologia necesară era extrem de scumpă. Totuși, cu ajutorul mai multor investitori, printre care și acum cunoscutul Elon Musk – care a investit inițial 30 de milioane de dolari în afacere și a devenit, în primăvara lui 2004, președinte al companiei – Tesla Motors își începe aventura în industria auto cu un proiect de asamblare a unui vehicul care, prin caracteristicile sale, trebuia să atragă oamenii cu bani din Statele Unite.
Modelul Tesla Roadster, dezvoltat cu multe dificultăți și ajuns pe piață cu o mare întârziere față de planul inițial, este lansat în martie 2008 și devine nu doar primul produs Tesla, ci și primul vehicul electric de serie din lume dotat cu baterii litiu-ion. În testele realizate de producător, modelul putea accelera de la 0 la 100 km/h în doar în mai puțin de patru secunde și avea o autonomie de aproape 400 km. Cu astfel de caracteristici, vehiculul putea deveni rapid o țintă pentru mulți împătimiți americani de mașini sport, însă numele Tesla încă nu spunea mare lucru, iar prețul care depășea 100.000 de dolari era prohibitiv. Unde mai pui că încrederea în noua marcă a fost dinamitată, cu mai puțin de un an înainte de lansarea Roadster, de plecarea din companie a celor doi fondatori – Martin Eberhard și Marc Tarpenning. Astfel, din toamna lui 2008, CEO al Tesla Motors devine Elon Musk, sud-africanul născut la Pretoria care obținuse sume importante din vânzarea primelor sale afaceri Zip2 – cumpărat de Compaq pentru 307 milioane de dolari și PayPal (X.com) – pentru care eBay a plătit în 2002 circa 1,5 miliarde de dolari.
Epoca Musk la Tesla
Cu un temperament aparte și un discurs electrizant, Elon Musk – care deținea deja compania SpaceX – are de trecut, la doar câteva săptămâni de la preluarea funcției de CEO al Tesla, printr-o situație financiară care, pentru mulți, era vecină cu falimentul. Întârzierea lansării pe piață a Tesla Raodster și comenzile mult sub așteptări au dus compania într-o situația care părea fără ieșire. Doar că noul CEO reușește să atragă o finanțare importantă de la Dibalog și, câteva luni mai târziu, chiar de la grupul german Daimler, a cărei divizie Mercedes-Benz era atentă la orice mutare de pe piața auto care ar fi putut duce la o evoluție în domeniul transportului nepoluant.
Cu finanțarea asigurată măcar temporar și cu dorința de a continua în direcția dezvoltării de mașinii 100% electrice, Tesla începe dezvoltarea Model S, un vehicul de lux care țintea, ca Roadster, clienții cu bani din America de Nord. În 2010, Musk îndrăznește chiar să își extindă piețele de desfacere deschizând primul punct de vânzare al Tesla din Europa, la Londra. În același an debutează alianța dintre Tesla și Pansonic în domeniul bateriilor litiu – ion și are loc un IPO menit să aducă noi fonduri companiei. Îndrăgostit de risc și cu o imagine de salvator al Tesla, Elon Musk reușește ca la finalul lui 2011 să atragă 8.000 de comenzi pentru viitorul Model S, iar în aceeași iarnă prezintă un alt viitor produs, crossover-ul Model X. În acest timp, rezultatul financiar pentru 2011 arată venituri de 204 milioane de dolari și o pierdere netă de 254 de milioane.
În ciuda pierderilor majore, Tesla Motors începe în vara lui 2012 livrările Model S, iar în septembrie este instalat primul Supercharger. Recenziile pozitive și știința lui Elon Musk de a crea zgomot în jurul companiei și al produselor sale fac ca Tesla Model S să devină un succes. Cu o autonomie maximă de 480 km și o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar ceva mai mult de patru secunde, noul vehicul Tesla pare mult mai aproape de dorințele clienților decât deja defunctul Roadster. Astfel, în 2013, la zece ani de la fondarea companiei, vânzările cresc la circa 15.000 de unități, veniturile urcă la peste două miliarde de dolari, iar pierderea netă se reduce la 74 mil. USD.
Odată cu debutul livrărilor Tesla Model S, a instalării primelor stații de încărcarea Supercharger, și a prezentării Mode X, compania americamă începe o dezvoltare accelerată, ținută în frâu doar de capacitatea redusă de producție și dificultățile financiare. Astfel, în ciuda faptului că Daimler își vinde acțiunile Tesla în 2014, anul 2015 aduce lansarea pe piață a Model X, dotarea Model S cu sistemul AutoPilot și chiar primul anunț cu privire la sistemul de stocare a energiei Powerwall. Un an mai târziu este deschisă uzina din Nevada și sunt cumpărate companiile SolarCity și Grohmann Engineering.
Primul model accesibil – Tesla Model 3
Anul 2017 aduce primele livrări ale sedanului Model 3, vehiculul electric cu preț accesibil al mărcii. Caracteristicile acestuia îl transformă într-un virtual best-seller, iar numărul de comenzi depășește orice așteptări. În paralel, este dezvăluit Semi – primul cap tractor electric și o nouă generație Roadster. Vânzările încep să crească rapid, Tesla livrând 245.506 unități în 2018, pentru ca, în 2019, să fie atins volumul de 367.656 unități.
Pe lângă un nou record al vânzărilor, anul 2019 marchează și debutul construcției uzinei din Shanghai și prezentarea Cybertruck, iar în 2020 este lansat în SUA Model Y. Tot 2020 este primul an în care Tesla Motors înregistrează profit net. Astfel, după ce în 2018 pierduse 976 mil. USD, iar în 2019 alte 862 mil. USD, în 2020 este obținut un profit net de 721 milioane de dolari.
După 2020, Tesla Motors crește spectaculos. Vânzările sale cresc odată cu lansarea Model Y în Europa (2021), iar capacitatea sa de producție crește odată cu deschiderea noii „Gigafactory” din Grünheide, Germania (2022). În acești doi ani profitul crește mai întâi la 5,5 mld. USD și, mai apoi, la nu mai puțin de 12,6 mld. USD, în timp ce veniturile se majorează de la 53,8 mld. USD până la la 81,5 mld. USD. Anul 2022 aduce și controversata achiziție a Twitter de către CEO-ul Tesla, Elon Musk.
Ritmul accelerat de creștere al Tesla, companie care produce doar vehicule 100% electrice, este uimitor. Întreaga industrie auto încearcă să reproducă, măcar parțial, succesul americanilor, iar 2023 se anunță un nou an în care Tesla Motors va stârni atât dispute – un talent aparte al lui Elon Musk – cât și invidii printre competitori. Că place sau nu, „fenomenul Tesla” a schimbat și continuă să schimbe din temelii industria auto mondială, ultimul exemplu în acest sens fiind vizibil chiar acum în China, acolo unde scăderea prețurilor indusă de marca americană a declanșat un adevărat război al ofertelor care are reverberații inclusiv în Europa.