Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Dinamica investițiilor străine rămâne sub potențialul real în România

Investițiile străine directe joacă un rol foarte important în economia românească, contribuția lor la valoarea adaugată brută a societăților nefinanciare fiind de 39% în decembrie 2024, a declarat, marți, prim-viceguvernatorul BNR Leonardo Badea, la un eveniment de specialitate.

‘Investițiile străine directe joacă un rol foarte important în economia românească. Dacă privim la economiile din regiune, în care atât intrările nete anuale, cât și stocul acumulat sunt aproape duble față de cele din România, realizăm că dinamica investițiilor străine rămâne sub potențialul real. Acest decalaj nu reflectă lipsa oportunităților, ci nevoia de a construi predictibilitate, transparență și competitivitate instituțională, elemente pe care investitorii le evaluează înaintea oricăror indicatori macroeconomici’, a afirmat Badea, la ‘Conferința – descoperiți România. Care sunt atuurile României în competiția pentru atragerea investițiilor? – o inițiativă a Fundației Deloitte România.

În opinia sa, România are un potențial solid de a atrage investiții străine directe.

‘Poziția sa geostrategică la intersecția coridoarelor comerciale și accesul la piața unică oferă un cadru de operare stabil pentru firmele care doresc să-și diversifice producția. În plus, tendințele de relocare determinate de tensiunile geopolitice, creșterea costurilor de producție în Asia și politicile europene de a securiza lanțurile de aprovizionare pot amplifica interesul pentru România dacă se îmbunătățește predictibilitatea legislativă și infrastructura logistică. Prezența companiilor internaționale aduce tehnologii avansate, know-how managerial și standarde operaționale moderne care se transferă apoi către furnizorii locali prin efecte de spillover și prin integrarea acestora în lanțurile valorice globale. Acest proces creează în fapt sinergii între firmele străine și cele autohtone, impulsionând modernizarea industriilor și intensificarea activităților de cercetare-dezvoltare, ceea ce ridică nivelul general de specializare a capitalului uman din economie’, a afirmat acesta.

Potrivit oficialului BNR, în ansamblu, intrările de capital devin ‘un catalizator pentru transformarea structurală a economiei, pentru competitivitate, convergență și creșterea economică, toate în mod sustenabil’.

‘De asemenea, România face deja eforturi de a corecta deteriorarea indicatorilor fiscali și externi reflectați de deficitele gemene și creșterea datoriei publice. Aceste eforturi subliniază mesajul țării privind angajamentele și credibilitatea politicilor. Investitorii nu caută cel mai favorabil regim fiscal sau promisiuni, ci cel mai solid parteneriat într-o competiție globală, care, în fapt, este bazată pe talent, inovare și ecosisteme economice integrate. Nu caută, în fapt, oportunități izolate, ci un cadru predictibil și modern, iar România, în opinia mea, poate oferi toate acestea’, a adăugat Leonardo Badea.

El a transmis că, în cazul în care vor fi accelerate reformele structurale, capitalul străin își va intensifica inevitabil prezența în economia românească.

‘O dezvoltare strategică are nevoie de programe țintite și calibrate, care trebuie să stimuleze investițiile acolo unde acestea sunt necesare. La nivelul Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială, acestea au fost identificate ca fiind următoarele: securitate alimentară, securitate energetică, industria de apărare și domeniile care pot genera valoare adăugată ridicată, inclusiv entități care înglobează inteligența artificială în activitatea proprie. Sectorul bancar românesc este parte a soluției pentru implementarea de proiecte în respectivele domenii strategice, menținându-și reziliența și fiind susținut de o capitalizare adecvată și de o gestionare prudentă a riscurilor’, a mai spus oficialul BNR.

Cele mai recente știri

To Top