Anul 2026 trebuie să fie anul aderării oficiale a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, care a condus marți delegația României la sesiunea de evaluare în cadrul Comitetului pentru Analiza Economică și Dezvoltare (EDRC) din cadrul OCDE.
Reuniunea de la Paris a vizat dezbaterea Proiectului de Studiu Economic pentru România 2026.
‘Anul 2026 trebuie să fie anul aderării oficiale a României la OCDE. Studiul Economic 2026 va fi unul dintre instrumentele de referință pentru ajustarea modelului nostru economic în vederea convergenței cu standardele Organizației. Am demonstrat că România a făcut munca necesară și a livrat rezultate care se văd deja în cifre. Evaluarea de astăzi de la Paris reprezintă un pas important pentru alinierea României la standardele globale de guvernanță, transparență și eficiență economică, oferind garanția că economia românească este pe o traiectorie de modernizare’, a subliniat Alexandru Nazare, citat într-un comunicat al ministerului de resort.
Ministrul Finanțelor a prezentat progresele economice substanțiale și angajamentul ferm pentru stabilitatea fiscal-bugetară a României, elemente care vor face parte din Proiectul de Studiu. Studiul, care va fi publicat în primăvara acestui an, cuprinde patru capitole, care analizează evoluțiile macroeconomice și provocările de politică publică, politicile sociale, combaterea efectelor schimbărilor climatice și dezvoltarea competitivității, se menționează în comunicat.
În perioada următoare, Ministerul Finanțelor va continua dialogul tehnic cu Comitetul pentru Analiza Economică și Dezvoltare (EDRC).
Delegația României la Paris a mai inclus, pe lângă ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, și participare fizică de nivel înalt din cadrul Ministerului Economiei, Mediului, Muncii, din partea Băncii Naționale a României, precum și experți din cadrul instituțiilor implicate în tematica EDRC.
Procesul de aderare a României la OCDE a fost lansat oficial în ianuarie 2022, iar Foaia de Parcurs a României a fost adoptată în iunie 2022, stabilind etapele și domeniile supuse evaluărilor tehnice.
În prezent, România se află într-o etapă avansată a acestui proces, fiind evaluată în cadrul a 25 de comitete de specialitate ale OCDE, care analizează politicile publice și cadrul instituțional din domenii-cheie. Evaluările reflectă atât adoptarea cadrului legislativ necesar, cât și consolidarea capacității administrative pentru aplicarea efectivă a standardelor OCDE.