Cel mai mare retailer alimentar din Europa, Carrefour, a anunţat joi vânzarea unităţii sale din România către Paval Holding, într-o tranzacţie de 823 de milioane de euro.
Vânzarea face parte dintr-o revizuire mai amplă a portofoliului iniţiată în 2025 de grupul francez de supermarketuri.
„Grupul îşi continuă transformarea şi se concentrează din nou pe cele trei ţări principale”, a declarat CEO-ul Alexandre Bompard într-un comunicat de presă. Cele mai mari pieţe ale grupului, din punct de vedere al vânzărilor, sunt Franţa, Brazilia şi Spania.
Vânzarea Carrefour România ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2026.
Paval Holding este vehiculul de investiţii al familiei Paval, proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului.
Carrefour România operează o reţea de 478 de magazine (55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 de magazine de proximitate şi 30 de magazine discount). Filiala a realizat o cifră de afaceri anuală de 3,2 miliarde de euro, adică aproximativ 3,5% din cifra de afaceri a grupului.
Cu exact un an în urmă, Alexandre Bompard, CEO al Carrefour din 2017, anunţa o revizuire strategică a portofoliului de activităţi al grupului, cu studierea posibilelor cedări de active imobiliare şi filiale, începând cu cele situate în ţări care au devenit mai puţin strategice pentru grup.