Actualitate

INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 7% în martie, în ritm anual

productie industriala

Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 1,3% în luna martie a acestui an, față de luna februarie, iar față de martie 2025 avansul prețurilor a fost de 7%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Satistică (INS).

La nivelul pieței interne, indicele prețurilor producției industriale a înregistrat creșteri cu 1,77% în luna martie a acestui an față de luna precedentă și cu 7,83% în comparație cu martie 2025.

În ceea ce privește piața externă, în martie 2026 față de luna precedentă, prețurile producției industriale au fost mai mici cu 0,04%, iar comparativ cu aceeași lună a anului anterior s-a constatat o creștere cu 4,78%.

Pe marile grupe industriale, în ritm anual (martie 2026 față de martie 2025) creșteri ale prețurilor producției industriale au fost consemnate în: industria energetică (11,65%), industria bunurilor intermediare (5,53%), industria bunurilor de uz curent (5,03%), industria bunurilor de capital (3,91%) și în industria bunurilor de folosință îndelungată (1,82%).

Datele INS relevă faptul că, pe secțiuni de activitate, în martie 2026, față de martie 2025, cele mai importante creșteri de prețuri au fost înregistrate în distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (13,75%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (9,89%), în industria prelucrătoare (5,87%) și în industria extractivă (3,52%), unde extracția cărbunelui a consemnat o creștere de 19,55%.

Cele mai recente știri

To Top