Într-un context marcat de implementarea standardelor CSRD și de presiunea tot mai mare asupra companiilor pentru transparență și responsabilitate, Income Magazine și Antena 3 CNN au organizat Conferința „VIITORUL ESG ÎN ROMÂNIA: SUSTENABILITATE. RESPONSABILITATE. EFICIENȚĂ” în cadrul căreia invitații au dezbătut posibile soluții pentru o raportare eficientă, digitalizată și orientată spre valoare. Prezent în cadrul evenimentului, Borbély László, Consilier de Stat, Coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a anunțat că în viitorul apropiat va fi lansat un centru de resurse „ce va conține tot ce mișcă în lumea asta despre dezvoltarea durabilă”.
„Dacă vorbim de, imediat 9 ani de zile, sunt aici, conduc acest departament de dezvoltare durabilă și vreau să vă spun că am construit o relație interinstituțională care sper că funcționează. Și aceasta este o componentă foarte importantă, pentru că, pe lângă cei trei piloni – economic, de competitivitate, social și de mediu – trebuie să vedem care e interesul național și care sunt perceptele general valabile. Noi suntem curioși – în 2019 am participat la un seminar cu codul german al sustenabilității. Și apoi am zis hai să avem și noi un cod al sustenabilității. Avem un cod al sustenabilității din 2022 și cred că am demonstrat – am avut zeci de întâlniri cu companii care trebuie să aplice, nu pentru că îi forțează cineva, ci pentru care așa e bine. Avem un cod, avem și o platformă, avem și circa 160 de companii care s-au înscris deja pe platformă, și acum, anunț în premieră, vom lansa un centru virtual de resurse, peste o lună de zile cel târziu, unde va fi tot ce mișcă în lumea aceasta despre dezvoltare durabilă. Va fi și la nivelul cetățeanului, va fi prietenos, să înțeleagă lumea cât de important e să-și schimbe mentalitatea. Aici va fi o componentă puternică de raportare cu toate elementele la zi de la UE. Vom avea acest instrument și punem companiilor să folosească și această platformă – deja avem rapoarte voluntare, din 2027 va fi conform ultimelor solicitări de la UE”, a declarat Laszlo Borbely în cadrul conferinței.