Energie

Virgil Popescu: România a finalizat procesul de aderare la platforma NEST

Actul de Adeziune la Acordul cadru NEST a fost semnat marţi, în contextul finalizării procesului de aderare a României la platforma Nuclear Education, Skills and Technology (NEST) a Agenţiei pentru Energie Nucleară (NEA), a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu William D. Magwood IV, directorul general al Agenţiei pentru Energie Nucleară (NEA) din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Cu această ocazie am semnat Actul de Adeziune la Acordul cadru NEST, în contextul finalizării procesului de aderare a României la platforma Nuclear Education, Skills and Technology (NEST) a NEA. Platforma NEST reprezintă un instrument de formare profesională a unei noi generaţii de specialişti români pentru implementarea proiectelor strategice în domeniul nuclear (retehnologizarea Unităţii 1, proiectul Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă şi dezvoltarea reactoarelor modulare mici), în vederea susţinerii procesului de decarbonare a sectorului energetic pentru a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050”, a scris Popescu pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat că directorul general al Agenţiei pentru Energie Nucleară a transmis că susţine în continuare România în eforturile de dezvoltare ale programului nuclear civil al ţării noastre.

La întâlnire au mai participat Daniela Lulache, Head of policy and coordination la Agenţia pentru Energie, Aleshia Duncan, NEA-OECD Policy Adviser – DOE USA, Ursula Arnal-Diffu – NEA, Mihăiţă Găină, preşedintele ANDR, Ramona Popescu – Director General DGPN ANDR, Dumitru Chirleşan, rectorul UP Piteşti, Dan Drăgan Secretar de Stat ministerul Energiei şi Cosmin Ghiţă.

România este membră a NEA din anul 2017.

NEA este o agenţie interguvernamentală în cadrul OCDE cu sediul la Paris, Republica Franceză, care reuneşte ţări din America, Europa şi regiunea Asia-Pacific într-un forum apolitic dedicat împărtăşirii şi diseminării cunoştinţelor în domeniul energiei nucleare.

„Misiunea NEA este de a sprijini statele membre în menţinerea şi dezvoltarea continuă, prin cooperare internaţională, a bazelor ştiinţifice, tehnologice şi juridice necesare pentru o utilizare sigură, ecologică şi economică a energiei nucleare în scopuri paşnice”, a mai scris ministrul Energiei pe pagina de socializare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top