Apple a anunţat miercuri extinderea parteneriatului cu producătorul de semiconductori Broadcom, printr-un acord multianual estimat la peste 30 de miliarde de dolari, cea mai mare investiţie a companiei în producţia din Statele Unite de până acum, transmite CNBC.
După anunţ, acţiunile Broadcom au urcat cu peste 6%, înregistrând cea mai puternică apreciere din februarie.
Acordul prevede fabricarea a peste 15 miliarde de cipuri în Statele Unite şi include o investiţie de 1,5 miliarde de dolari pentru extinderea fabricii Broadcom din Fort Collins, statul Colorado. Apple nu a precizat când va deveni operaţională noua capacitate de producţie.
Broadcom furnizează de mulţi ani componente de conectivitate pentru dispozitivele Apple, însă noul acord extinde colaborarea în domeniul cipurilor personalizate produse în SUA. Compania va fabrica componente wireless utilizate pentru conectarea dispozitivelor Apple la reţelele celulare, Wi-Fi şi Bluetooth.
Broadcom a anunţat, într-un document depus luni la autorităţile de reglementare, că a semnat noi contracte pe termen lung cu Apple pentru dezvoltarea şi furnizarea de circuite integrate personalizate (ASIC) destinate mai multor generaţii de produse Apple până în 2031. Aceste cipuri sunt utilizate tot mai frecvent în aplicaţiile de inteligenţă artificială.
Pentru directorul general al Apple, Tim Cook, aflat la final de mandat, acordul reprezintă o nouă etapă în strategia de extindere a producţiei pe teritoriul Statelor Unite, obiectiv susţinut puternic de administraţia preşedintelui Donald Trump.
Investiţia face parte din programul de 600 de miliarde de dolari pe care Apple l-a anunţat în 2025 pentru dezvoltarea operaţiunilor din SUA pe o perioadă de patru ani şi reprezintă cel mai mare angajament realizat până acum în cadrul programului American Manufacturing Program.
Apple a precizat că lucrează împreună cu administraţia americană şi cu partenerii industriali pentru dezvoltarea unui lanţ complet de producţie a semiconductorilor în Statele Unite şi că noul acord contribuie la atingerea acestui obiectiv.
Tim Cook a declarat că componentele produse la Fort Collins sunt esenţiale pentru performanţa şi conectivitatea dispozitivelor Apple şi a mulţumit preşedintelui Donald Trump şi administraţiei sale pentru sprijinul acordat proiectului.
La rândul său, directorul general al Broadcom, Hock Tan, a afirmat că investiţia Apple va permite companiei să îşi extindă semnificativ capacităţile de producţie din Fort Collins.