Partidul Național Liberal va fi în opoziție și va sancționa fiecare derapaj al PSD, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan, menționând că votul din Parlament a închis criza și, din acest moment, răspunderea pentru guvernarea României aparține PSD și premierului.
‘Votul Parlamentului de azi a închis criza politică declanșată de PSD împreună cu AUR în urmă cu cinci luni și jumătate. Din acest moment, răspunderea pentru guvernarea României aparține Partidului Social Democrat și premierului desemnat de președintele Nicușor Dan. Partidul Social Democrat nu mai poate da vina pe nimeni și va fi integral responsabil pentru mersul țării. De acum înainte, PSD nu va mai putea fi și la putere, și în opoziție, așa cum ne-a obișnuit până acum. Partidul Social Democrat am înțeles că avea soluții foarte bune pentru țară, dar nu era lăsat să le pună în practică. Acum nu-i mai împiedică nimeni, iar Guvernul PSD are obligația să vină cu rezultate’, a afirmat Ionel Bogdan, după ce Guvernul Niculescu a primit în Parlament votul de învestire.
El a spus că PSD va trebui să demonstreze concret ce câștigă România din guvernarea pe care și-a asumat-o.
‘Partidul Național Liberal va fi în opoziție și va sancționa fiecare derapaj al PSD. Vom sancționa fiecare măsură guvernamentală greșită, vom sancționa corupția, abuzurile, risipa ori de câte ori le vom constata. Avertizăm PSD să nu deraieze România de pe drumul corect pe care a plasat-o Guvernul Ilie Bolojan. Avertizăm Partidul Social Democrat să nu împingă din nou țara pe un drum greșit, pe drumul cheltuielilor nesăbuite și a deficitelor bugetare uriașe’, a transmis Ionel Bogdan.
Partidul Național Liberal, a adăugat acesta, va continua să susțină din opoziție ceea ce a susținut și la guvernare, respectiv modernizarea României.
‘Vom susține un stat corect și eficient care nu își bate joc de banii publici, vom susține un stat fără privilegii care nu-i favorizează pe unii, în timp ce pune poveri incorecte pe spatele altora. Vom susține investițiile care aduc valoare pentru România, vom susține o creștere economică bazată pe investiții și nu pe consum, vom continua colaborarea parlamentară cu USR și vom combate majoritatea ascunsă sau deschisă a PSD cu AUR’, a mai spus Ionel Bogdan.
Liberalul a subliniat că ‘începând de astăzi apele s-au separat’ și ‘PNL nu este egal cu PSD’.
‘Amestecul politic fără rezultate deschide calea radicalismului și a partidelor antisistem. La viitoarele alegeri parlamentare, dreapta trebuie să poată oferi electoratului o alternativă reformată și puternică. Astăzi nu va fi un sfârșit, ci un început important. Acesta este angajamentul nostru în fața cetățenilor României. La începutul unui nou drum îi vom reprezenta pe toți românii care vor în România modernă, euroatlantică și fără privilegii’, a arătat purtătorul de cuvânt al PNL.
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul Parlamentului cu 280 de voturi ‘pentru’ și 58 ‘împotrivă’.