Actualitate

ANOFM: Peste 24.000 de persoane au urmat cursuri de formare profesională, în primele 11 luni

Foto: iStock

Peste 24.000 de persoane au participat în primele 11 luni ale acestui an la programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), din totalul celor 24.647 participanţi la cursuri, 22.324 sunt şomeri iar 1.818 persoane fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 371 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât şomerii, 56 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor, iar alte 78 persoane beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

În perioada de referinţă au fost organizate 1.431 programe de formare profesională gratuite dintre care 960 programe de calificare/recalificare, 325 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, precum şi 146 programe de competenţe cheie/transversale.

Potrivit sursei citate, ca nivel de studii, dintre cei 22.324 de şomeri participanţi la cursuri, 60,84% erau de nivel profesional, liceal sau postliceal, 26,11% aveau studii gimnaziale, 7,70% studii superioare, iar 5,35% aveau mai puţin de opt clase.

Pe categorii de vârstă, şomerii sub 25 de ani reprezentau 38,13% din total, cei între 25 şi 30 de ani – 14,39%, între 30 şi 35 de ani – 6,41%, între 35 şi 45 de ani – 15,20%, iar peste 45 de ani – 25,87%.

Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie -noiembrie 2023, sunt: lucrător comercial – 4.347; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere – 1.444; ajutor bucătar – 1.172; agent de securitate – 1.125; operator introducere, prelucrare, validare date – 1.058; îngrijitor spaţii verzi – 912; frizer – 905; inspector/Referent resurse umane – 840; competenţe de comunicare în limba română – 648; manichiurist – 637.

Cele mai recente știri

To Top