Bănci

ANPC a pierdut în instanță procesul deschis de Banca Transilvania pe calculul ratelor la credite

Foto: iStock

Curtea de Apel Cluj a decis vineri, 16 iunie, suspendarea Ordinului ANPC din 23 mai privind sancționarea băncilor pentru practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor. Instanța nu s-a pronunțat încă pe fondul problemei, ci doar s-a suspendat aplicarea ordinului ANPC, pentru a evita pierderi mari dacă acest ordin va fi anulat în cele din urmă de instanță.

Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta Banca Transilvania SA în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Președintele ANPC. Dispune suspendarea Ordinului nr.424 din 23.05.2023 emis de Președintele ANPC până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare care se depune, sub sancțiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj”, scrie în decizia instanței.

Marți, 16 mai, ANPC a anunțat că a amendat 11 bănci din România, pentru practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor. Președintele ANPC, Horia Constantinescu, acuza băncile că „obligau clienții să achite preponderent dobândă atunci când rambursau creditul„.

Conform ANPC, practicile înșelătoare au constat în faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă.

Cei 11 operatori economici sunt:

  • ING Bank
  • First Bank
  • Credite Europe Bank
  • OTP Bank
  • Alpha Bank
  • BancaTransilvania
  • Raiffeisen Bank
  • BCR
  • Patria Bank
  • Unicredit Bank
  • BRD Groupe Societe Generale.

Pe lângă o sancțiune contravențională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

Săptămâna următoare, ANPC a sancționat alte 8 bănci:

  • EXIM Bank
  • Procredit Bank
  • Intesa Sanpaolo
  • Techventures Bank ( fosta Banca Comercială Feroviară)
  • Libra Bank
  • CEC Bank
  • Garanti Bank
  • Vista Bank

Pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 8 amenzi în valoare de 400.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

Băncile au reacționat la decizia ANPC spunând că acest mod de calcul al ratelor este perfect legal și este practicat în toată lumea. Potrivit lor, un alt mod de calcul, prin care clientul va plăti proporții mai mari din principalul creditului va face ca aceștia să plătească rate mai mari în prima parte a creditului, ceea ce ar fi nesustenabil și pe mulți i-ar face să nu se mai califice la credite, depășind gradul de îndatorare (este luată în calcul prima rată a creditului).

Cele mai recente știri

To Top