Antreprenorii români, fondatori de start-up-uri, au șansa de a-și prezenta proiectele direct ȋn fața unor investitori și de a obține finanțare, ȋn cadrul evenimentului Pitch It Up. Pentru ediția cu numărul patru, din 28 septembrie, sunt ȋnscrise deja patru start-up-uri care urmăresc să atragă finanțari ȋn valoare de aproximativ două milioane de euro.
,,Continuăm să sprijinim antreprenorii dezvoltând programe și evenimente dedicate. Pitch It Up este încă unul dintre proiectele IdEA, care oferă oportunitatea unei interacțiuni valoroase între antreprenori și investitori, sprijinind dezvoltarea afacerilor și facilitând potențiale finanțări. Ne bucurăm să constatăm că și acest proiect este unul apreciat atât de antreprenori, cât și de investitori și suntem mândri să fim creatorii punților de legătură dintre aceștia, prin toate programele noastre”, spune Matei Dumitrescu, fondatorul Institutului de Excelență în Antreprenoriat.
Pitch It Up 4 are loc lunar, cu un juriu format din investitori specializați. Antreprenorii se pot înscrie, indiferent de domeniul în care activează. Sunt acceptate startup-uri de la stadii incipiente până la cele mai avansate, din diverse sectoare de activitate. Selecția participanților se face în funcție de idee, potențial de business și echipă, iar participarea nu implică niciun cost. Durata evenimentului este de o oră, iar antreprenorii își prezintă proiectele în limba română. Ediția din 28 septembrie va avea loc la sediul Commons Unirii, între orele 17:00 la 18:00. Va începe cu un Fireside Chat, moderat de Elena Vrabie (The Recursive), apoi vor urma pitch-urile celor 4 startup-uri selectate:
- RepsMate este o platformă de conversație inteligentă, concepută pentru a îmbunătăți experiența clienților. Oferind organizațiilor instrumentele necesare pentru a-și împuternici agenții, asigură servicii de top în fiecare interacțiune. RepsMate analizează toate interacțiunile cu clienții, identificând zonele de îmbunătățire și optimizare. Această abordare direcționată ajută la abordarea deficiențelor specifice ale departamentelor care relaționează cu clienții, ceea ce duce la clienți mai mulțumiți, la creșterea eficienței operațiunilor și la creșterea veniturilor. RepsMate a primit investiții de 640.000 de euro și urmărește să atragă finanțări în valoare de un milion de euro.
- Tasklight este singura aplicație de productivitate care reunește în mod intuitiv tot ceea ce e important pentru echipă: sarcini, chat, documente și baze de date ale articolelor comerciale – relaționându-le în mod inteligent între ele ca un creier, astfel încât să fie cât mai ușor de găsit și procesat. Tasklight, care este în piață de un și jumătate, a primit deja o finanțare de 60 000 euro de la primii angel investors, și acum urmărește să atragă investiții în valoare de 400 000 euro.
- Ulpia, o platformă interactivă care se adresează atât medicilor stomatologi, cât și stakeholderilor din comunitatea medicală, precum producătorii de medicamente, distribuitorii de echipamente și organizatorii de evenimente medicale. Platforma își propune să creeze contextul optim în care medicii să obțină creditele de Educație Medicală Continuă obligatorii pentru păstrarea dreptului de liberă practică, lectorii să își poată susține prezentările, iar vânzătorii să ofere instrumentele de care să beneficieze comunitatea medicală. Startup-ul, înființat în 2020, este prezent în 11 țări și a înregistrat venituri de peste 350.000 de euro în ultimele 12 luni. Startup-ul a beneficiat de 3 runde de investiții în valoare de peste 900.000 euro.
- Heymedica (fostul Feeel.health), o platformă all-in-one, ce reuneşte toți furnizorii de servicii medicale: spitale, clinici, laboratoare de analize, farmacii, stomatologi, specialiști și medici de familie și îi conectează cu toți pacienții din Europa, într-un singur loc. Startup-ul a atras deja investiții de aproximativ 500.000 euro șii are în prezent nevoie de o finanţare de 250.000 de euro pentru partea de marketing, iar apoi are în plan să atragă o investiţie de un milion de euro.
Juriul care va evalua proiectele prezentate în cadrul acestei ediții va fi format din:
- Sergiu Neguț: angel investor, profesor cu specializare în business la Maastricht School of Management & BISM și membru în board-ul Romanian Business Leaders. A condus rețeaua Regina Maria și a investit în Fintech OS (cofounder) și FruFru. Fintech-OS este evaluat la peste 300 de milioane de euro;
- Valentin Filip: crește și gestionează portofoliul de start-up-uri și dezvoltarea de noi produse în calitate de Managing Partner al Fortech Investments. Cu 15 ani de experiență în dezvoltarea, lansarea și investiția în produse, el ajută fondatorii de start-up-uri să-și atingă obiectivele de afaceri mai rapid și mai eficient, cu capital și bani inteligenți (dezvoltare software, expertiză în industrie, acces la rețelele clienților etc.);
- Marius Istrate: este președinte al grupului TechAngels – prima și cea mai extinsă rețea de investitori tip angel din România. Marius are peste 18 ani de experiență în domeniul IT, cu un focus pe recrutarea de talente, internaționalizare și dezvoltarea echipelor de leadership. Are, de asemenea, o vastă experiență în start-up-uri din România, Franța, Germania și Marea Britanie, fiind un angel investor de top, cu startup-uri precum Flowx.ai, SmartDreamers, BunnyShell și altele în portofoliu.
La edițiile anterioare au participat investitori importanți și reprezentanți ai celor mai cunoscute fonduri de investiții din România: Dan Călugăreanu (Early Game Ventures), Mircea Ghiță (SeedBlink), Mihai Rotaru și Mihai Guran (TechAngels), Theodor Genoiu (ROCAX).
Înscrierile sunt deschise pe site-ul oficial al evenimentului https://myidea.ro/pitch-it-up/, iar pentru că locurile în sală sunt limitate, și cei care vor să facă parte din audiență sunt rugați să-și anunțe participarea, completând formularul specific, accesibil prin același link.