Anumite categorii de bugetari vor beneficia de creşteri salariale de 10% raportate la nivelul lunii decembrie 2023, în două tranşe, respectiv pentru luna iunie 2024 şi septembrie 2024, impactul bugetar fiind de 1,127 miliarde lei, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă lansat, marţi, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
Potrivit Notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de OUG privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice, sunt vizate familiile ocupaţionale de funcţii bugetare din Anexa nr. III – Cultură, Anexa nr. IV – Diplomaţie, Anexa V, Capitolul VI – personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, Anexa nr. VII – personalul din autorităţile şi instituţiile
publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, Anexa VIII – Administraţie, inclusiv pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului din unităţile administrativ-teritoriale de până la 20.000 de locuitori, respectiv poziţiile 21-28 din lit. C ale anexei nr. IX.
Totodată, se prevede ca personalul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi agenţiei pentru protecţia mediului municipiului Bucureşti să beneficieze de salarizare corespunzătoare funcţiilor publice de stat prevăzute la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
„Se va reglementa posibilitatea angajatorilor de a putea deconta lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru achiziţia de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană. Se va înfiinţa Comisia Centrală pentru Drepturi Salariale instituită prin ordin comun al ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ministrului Finanţelor şi ministrului Justiţiei, pentru soluţionarea unor aspecte de natură tehnică în vederea corectei aplicări a situaţiilor semnalate şi pentru dezlegarea unor chestiuni privind drepturile de natură salarială”, se arată în document.
Acoperirea creşterii cheltuielilor bugetare aferente va fi realizată din procesele de reorganizare instituţională, din creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi a plăţii contribuţiilor la BASS şi a impozitului pe venit, din creşterea gradului de colectare, precum şi din reducerea unor cheltuieli cu bunurile şi serviciile.
Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, iniţiatorii proiectului de act normativ, explică demersul lor prin faptul că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197/29 decembrie 2023, a prevăzut majorări salariale în sistemul naţional de învăţământ, respectiv pentru personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic.
De asemenea, s-a reglementat stabilirea nivelului de salarizare a funcţionarilor publici şi personalului contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea şi sub autoritatea MMSS la nivelul de salarizare a personalului din cadrul instituţiilor în subordinea cărora funcţionează, respectiv Casa Naţională de Pensii Publice, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
Totodată, s-a avut în vedere aceeaşi măsură şi pentru Ministerul Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii şi direcţiile pentru cultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi structurile subordonate, Institutul Naţional de Statistică şi structurile subordonate.
În ceea ce priveşte instituţiile prefectului, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual, cu excepţia serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciului public comunitar de paşapoarte şi a funcţiilor de demnitate publică, drepturile salariale au fost stabilite la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului. Ca regulă generală, s-a avut în vedere în aplicare că acestea nu vor putea depăşi salariile din structurile supraordonate
„În această etapă, se constată încă diferenţe salariale manifestate între funcţii din administraţia publică centrală şi unele structuri subordonate ale acestora din teritoriu şi prin raportare la complexitatea muncii exemplifică prin agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi agenţia pentru protecţia mediului municipiul Bucureşti. De asemenea, a fost analizat nivelul de nivelul de salarizare a personalului din aparatul de specialitate al primarului din unităţile administrative-teritoriale cu până la 20.000 de locuitori, raportat la nivelul de salarizare din administraţia publică locală. Din această perspectivă se impune recunoaşterea principiului importanţei muncii şi a nivelului de specializare dobândit de-a lungul timpului de aceste categorii de personal bugetar”, precizează Nota de fundamentare.