Recenta hotărâre a CCR prin care declarațiile de avere nu vor mai fi accesibile publicului și nu vor mai conține date despre soți/soții ori copii majori a stârnit indignare. Dar realitatea este că funcționarii corupți nu se mai împiedicau de mult de această formalitate și foloseau diverse rețete, mai rudimentare sau mai complexe, pentru a-și disimula câștigurile ilegale.
După cum știe deja toată lumea, la sfârșitul lui mai Curtea Constituțională a decis (cu șase voturi pro și trei contra) că „publicarea declarațiilor de avere și de interese pe site-ul instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea declarantul și pe cel al Agenției Naționale de Integritate (ANI) contravine legii fundamentale”. Mai mult, CCR a constatat că „declarația de avere, fiind o declarație pe proprie răspundere, angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, o persoană neputând fi ținută răspunzătoare din punct de vedere penal pentru fapta/declarațiile altei persoane”. Cu alte cuvinte, publicul nu va mai putea consulta declarațiile depuse începând din vara lui 2025, iar acestea nu vor mai conține date despre veniturile și bunurile soților/soțiilor sau copiilor majori aflați în întreținere.
Decizia a stârnit, după cum era de așteptat, numeroase reacții negative din partea societății civile, a mass-media, a ANI, dar și a unor politicieni. „Ne exprimăm profunda îngrijorare și indignare față de regresul disproporționat al regimului juridic privind transparența averilor demnitarilor, funcționarilor publici și altor categorii de persoane din sectorul public aflate în poziții vulnerabile la corupție”, au spus reprezentanții Transparency International România. Chiar și ANI a adoptat o poziție dură, afirmând că „decizia CCR poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani în ceea ce privește lupta împotriva corupției și asigurarea integrității în funcția publică”.
La saltea
Dincolo de revolta cvasi-generală și total justificată, trebuie, totuși, spus că publicarea declarațiilor de avere a avut, din păcate, un efect limitat și uneori chiar neglijabil în lupta contra corupției. Au fost, desigur, cazuri când jurnaliștii au descoperit acolo informații incriminante și chiar unele procese inițiate de ANI prin care au fost confiscate bunuri sau sume nejustificate. Din păcate, însă, acestea au fost doar vârful aisbergului și mulți dintre cei cu averi greu de explicat au găsit tot soiul de metode pentru a evita expunerea acestora.
Cel mai simplu mod prin care demnitarii sau funcționarii publici își pot adăposti bogăția de ochii publicului este, desigur, să nu o declare și punct. Și asta se întâmplă mult mai des decât ne-ar plăcea să credem, cu sume ori bunuri provenite din surse infracționale sau cel puțin dubioase fiind păstrate la domiciliu, în casele rudelor ori prietenilor sau în casete de valori la bănci din țară ori străinătate. Asta când nu s-a apelat la ascunzători inedite, cum ar fi cavourile din cimitir care ar fi fost utilizate, potrivit unor surse din rândul procurorilor, de fostul primar din Slatina Darius Vâlcov (condamnat definitiv la șase ani de închisoare în 2023) pentru a-și păstra o parte din cele 172 de tablouri (dintre care un Renoir), 1,3 milioane de lei, 90.000 de euro și trei kilograme de aur provenite din trafic de influență și spălare de bani.
Au fost, de-a lungul anilor, și alte anchete și percheziții care ne-au lăsat să vedem o mică parte a acestui fenomen. În 2008, de pildă, presa a relatat că, în timpul unei percheziții, au fost găsite peste 300.000 de euro în casa șefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș, iar mult mai recent procurorii DNA au identificat 4.600 de tablouri, dar și ceasuri și genți de lux ascunse în casa unei prietene a unui celebru general MApN.
Rude bogate
Problema cu averile ascunse este că nu te poți bucura cu adevărat de ele fără să riști să fii luat la ochi. „Este de-a dreptul frustrant să-ți permiți o mașină de 100.000 de euro, o vilă la munte sau un apartament de lux cu vedere la mare și să nu le poți avea. Așa că, încă de prin anii ’90, dar mai ales după ce Direcția Națională Anticorupție a început să funcționeze cu adevărat, mulți demnitari sau funcționari s-au învățat să-și treacă bunurile de mare valoare pe numele altora”, povestește un fost procuror DNA.
„Am văzut numeroase cazuri când părinții, uneori amândoi angajați ai statului, aveau trecute în declarații un apartament într-un bloc comunist, o Dacie veche și câteva mii de euro în conturi, iar copiii majori dețineau proprietăți imobiliare scumpe și mașini de lux. În alte situații, ca să se ascundă și mai mult, averea era trecută pe numele socrilor, mătușilor sau verilor ori, în câteva cazuri, s-a apelat și la divorțuri de complezență pentru a feri casele și mașinile de ochii autorităților”, adaugă acesta.
Deloc rare sunt situațiile în care bunurile suspecte sunt trecute (sau, și mai frecvent, cumpărate direct) pe numele unor firme aparținând unor apropiați ai bugetarilor în culpă (firme care, la rândul lor, i-ar putea avea ca beneficiari reali chiar pe respectivii angajați ai statului). Asta le face și mai greu vizibile, iar proveniența sumelor ilicite poate fi și mai ușor disimulată prin tot felul de trucuri contabile. Unii au fost chiar mai inventivi și au combinat două sau mai multe metode de disimulare (cum ar fi recentul caz al unui fost ministru care a fost surprins conducând o limuzină de lux care nu a fost trecută în declarația de avere pentru că era închiriată de la firma fostei soții).
În țară sărac, afară magnat
Dar ce te faci dacă ești corupt, dar nu ai încredere în rude ori prieteni? Cel mai bine este să-ți ascunzi și să-ți folosești banii în locuri cât mai puțin transparente. Într-o vreme, asta însemna pur și simplu să treci granița, iar presa a scris de-a lungul anilor despre castelele din Elveția ori Franța sau despre apartamentele de lux din Monaco ale unor foști miniștri sau primari. Cum bazele de date europene au devenit tot mai deschise, s-a trecut spre următorul nivel. Mai exact, spre paradisurile fiscale, unde poți (cel puțin teoretic) înființa firme offshore, deschide conturi bancare ori cumpăra proprietăți, mașini sau iahturi fără să te întrebe nimeni de sursa banilor. „Dacă ați vedea câți bugetari români și-au cumpărat apartamente în Dubai sau bungalouri și bărci în Caraibe nu v-ar veni să credeți. Iar alții folosesc companii offshore total opace pentru a achiziționa bunuri în Europa”, spune șeful unei agenții imobiliare de top din București.
Se pare, însă, că în ultima vreme nici destinațiile exotice nu mai sunt chiar ce au fost, iar presiunile din partea UE și SUA au făcut ca multe din ele să elimine din facilitățile oferite, în caz contrar riscând să fie trecute pe liste negre. „În ultimul deceniu, Uniunea Europeană a crescut gradual cerințele privind transparența în ceea ce privește deținătorii de companii, fiducii sau bunuri, inclusiv prin adoptarea unui pachet legislativ contra spălării banilor”, se arată într-un recent studiu al Transparency International. În plus, cele câteva scurgeri masive de informații confidențiale din ultimii ani (cum ar fi Panama Papers și Paradise Papers) au contribuit și ele la expunerea indivizilor care își ascundeau bogăția în astfel de jurisdicții. Cu toate acestea, companii anonime continuă să opereze și să cumpere vile, iahturi ori mașini scumpe, atât pe continentul nostru, cât și în afara lui. Câte din ele sunt deținute de fapt de persoane care sunt (sau au fost) angajate ale statului român este, din păcate, imposibil de estimat.
