Apple şi Arm şi-au prelungit acordul în ceea ce priveşte cipurile, acord care va depăşi ca durată anul 2040.
Acordul privind dezvoltarea cipurilor dintre Arm şi Apple a fost prelungit până după 2040, a descoperit Reuters în documentele pregătite pentru listarea Arm la bursă.
Documentele în cauză nu oferă detalii despre înţelegerea dintre cele două companii, dincolo de faptul că Apple foloseşte designul Arm pentru a dezvolta cipuri pentru propriile dispozitive.
Dezvoltarea cipurilor proprii s-a dovedit o strategie câştigătoare pentru Apple, care a făcut economii de când şi-a câştigat independenţa de Intel şi a reuşit să dezvolte chipset-uri chiar mai performante.
Arm se pregăteşte de listarea la bursă, de pe urma căreia proprietarul SoftBank speră să obţină în jur de 52 de miliarde de dolari.
Deja mai multe mari companii de tehnologie, printre care Apple, Nvidia, Alphabet, Intel, Samsung şi AMD, au stabilit că vor investi între $25 de milioane şi $100 de milioane în Arm, la momentul listării la bursă.