Guvernul a aprobat, joi, o Ordonanţă care prevede că persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale pentru produse alimentare şi...
Prețurile de consum în SUA au urcat peste așteptări în august, iar creșterea anuală a inflației a fost cea mai mare din...
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de joi, în linie cu previziunile, dar nu a...
Numărul pasagerilor de pe aeroportul londonez Heathrow a depășit opt milioane de pasageri în august, pentru prima dată în istoria sa, pe...
România avea în 2024 a doua cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană, de 76,6 ani, în timp ce media...
La patru ani de când a promis prima oară că va introduce sunet lossless, Spotify anunţă acum că acesta va fi, în...
Boeing a anunţat marţi că a livrat 57 de avioane în luna august, în creştere faţă de cele 48 din iulie, marcând...
Asociația „Din grijă pentru copii”, în parteneriat cu Clinica Medikali, prin Asociația Medikali, și cu dezvoltatorul HILS Development, anunță începerea lucrărilor de...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că programul Rabla va fi aprobat, joi, în şedinţa Guvernului, ea precizând că mobilizarea a fost...
Gigantul farmaceutic danez Novo Nordisk a anunțat miercuri că va renunța la 9.000 de angajați, sau 11,5% din forța sa de muncă,...
Grupul spaniol Inditex, proprietarul magazinelor Zara, a raportat miercuri vânzări sub așteptări în perioada mai – iulie 2025, ceea ce ridică semne...
Plățile contactless cu cardul în Marea Britanie ar putea depăși limita de 100 de lire sterline (135,35 dolari), conform noilor propuneri prezentate...
Dacă sunteți în căutarea unui spațiu de locuit sau doriți să investiți o sumă de bani care să vă genereze venituri pasive,...
Fermierii americani pierd miliarde de dolari în urma înjumătățirii vânzărilor de soia boabe către China în acest sezon, stagnarea discuțiilor comerciale oprind...
Când ai în plan un proiect de amenajare a dormitorului creat în stil scandinav, cel mai probabil te gândești la culori deschise,...