Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate joi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
„Ce arată prognoza? Că rata anuală a inflaţiei se va menţine pe o traiectorie generală de scădere, cu această întrerupere temporară în ianuarie anul curent, însă ritmul dezinflaţiei este anticipat să încetinească semnificativ pe parcursul anului următor şi o să mai explicăm de ce acest lucru. Avem, se observă, datele sunt trimestriale şi în consecinţă creşterea inflaţiei de la începutul anului 2024 nu este atât de pronunţată, pentru că se referă şi la februarie şi martie şi deci creşterea din ianuarie va fi diminuată, categoric. Dar apoi traiectoria este categoric în jos, nu diferă foarte mult, pe datele noastre sunt 1 – 2 puncte procentuale faţă de traiectoria anterioară. Ea a fost revizuită descendent pe parcursul anului 2024 şi revenirea în intervalul ţintei, la limita superioară, este prognozată pentru 2025”, a spus Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
Conform prezentării, traiectoria prognozată a fost revizuită descendent pe parcursul anului 2024, în contextul evoluţiilor mai favorabile ale indicatorului din perioada recentă, în special pe segmentul alimentar. Ulterior, pe parcursul anului viitor, traiectoria variabilei se plasează la niveluri uşor peste cele proiectate în Raportul din noiembrie, pe fondul unui gap PIB, care se menţine la valori pozitive şi, într-o mai mică măsură, al unei revizuiri ascendente a anticipaţiilor privind inflaţia.
Se previzionează menţinerea acesteia la niveluri superioare atât intervalului ţintei, cât şi indicatorului headline până la orizontul prognozei.