Energie

Burduja: Apreciez demersurile civice oneste care vizează protecţia mediului, fără a compromite securitatea energetică a României

Ministerul Energiei rămâne preocupat activ de problematica blocării sistematice a unor proiecte energetice de importanţă vitală pentru România, din cauze independente de voinţa autorităţilor publice sau a companiilor care implementează aceste investiţii, a arătat miercuri, ministrul de resort, Sebastian Burduja.

Reacţia acestuia vine după ce în presă au apărut informaţii conform cărora procurorii DIICOT au deschis un dosar penal după ce Burduja ar fi depus o sesizare faţă de mai multe organizaţii care încearcă să stopeze proiecte energetice.

„Ştiu că deranjăm multe interese, dar singurul interes pe care îl urmăresc este interesul României. Ministerul Energiei rămâne preocupat activ de problematica blocării sistematice a unor proiecte energetice de importanţă vitală pentru România, din cauze independente de voinţa autorităţilor publice sau a companiilor care implementează aceste investiţii. În acest sens, depunem toate eforturile, prin toate mijloace legale, pentru deblocarea şi/sau accelerarea tuturor proiectelor de investiţii în infrastructura energetică a României. Vreau să fiu bine înţeles. Apreciez toate demersurile civice oneste care vizează protecţia mediului, fără a compromite securitatea naţională sau securitatea energetică a României. Singura mea preocupare este să mă asigur că proiectele de interes strategic nu sunt blocate din interese care nu sunt ale României, ci contrare intereselor naţionale”, a scris Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat totodată că Ministerul Energiei nu poate să confirme sau să infirme existenţa unui dosar de urmărire penală privind faptele menţionate în articolul de presă.

„De asemenea, precizez că, potrivit art. 285 alin. (2) C. proc. pen. procedura din cursul urmăririi penale este nepublică. În cazul existenţei unui dosar penal având ca obiect faptele sesizate, vom oferi tot concursul organelor de urmărire penală în scopul aflării adevărului şi al tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate”, a mai scris ministrul Energiei, pe reţeaua de socializare.

La rândul său, organizaţia Greenpeace a transmis un comunicat potrivit căruia ştirea privind dosarul penal vine după mai multe declaraţii ale ministrului Energiei în care condamnă protestele paşnice şi formele legale la care au recurs activiştii de mediu.

„Conform unor declaraţii pe surse apărute în presă, procurorii DIICOT au deschis un dosar penal organizaţiei Greenpeace, după ce ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a depus o sesizare faţă de mai multe organizaţii de mediu care se opun unor proiecte energetice cu un nivel de risc ridicat pentru mediu şi sănătate publică. Această ştire vine după mai multe declaraţii ale Ministrului Energiei în care condamnă protestele paşnice şi formele legale la care au recurs activiştii de mediu. Ce interes are ministrul Energiei, Sebastian Burduja, să atace public şi chiar să formuleze plângeri penale neîntemeiate pentru o organizaţie care foloseşte protestul paşnic ca modalitate de acţiune împotriva proiectelor care aduc prejudicii mediului şi viitorului tuturor? Nu este oare un act nedemocratic ca un ministru să încerce să se folosească organele de urmărire penală cu scopul de a intimida organizaţii ale societăţii civile care apără drepturile fundamentale la sănătate şi un mediu curat?”, a reacţionat organizaţia de mediu.

Greepeace afirmă, de asemenea, că miniştri din România pun „pumnul în gură” organizaţiilor de mediu dintr-o tendinţă în creştere a corporaţiilor şi guvernelor de a zdrobi protestele paşnice şi vocile critice – folosind legi draconice, procese abuzive sau chiar plângeri penale pentru a-i intimida pe aceştia.

„Asemeni Federaţiei Ruse, care a clasificat Greenpeace ca „organizaţie indezirabilă”, miniştri din România, în loc să susţină dialogul, democraţia şi alegerile libere, au găsit o nouă modalitate de a le pune pumnul în gură organizaţiilor de mediu. Face parte dintr-o tendinţă în creştere a corporaţiilor şi guvernelor de a zdrobi protestele paşnice şi vocile critice – folosind legi draconice, procese abuzive sau chiar plângeri penale pentru a-i intimida pe aceştia. Este o încercare de a reduce la tăcere oamenii cei mai afectaţi de criza climatică. De mai bine de 50 de ani, Greenpeace a militat pentru a apăra oamenii şi lumea noastră naturală de forţele extractive şi distructive. Oare ştie domnul Burduja că în România majoritatea crimelor de mediu rămân nepedepsite? Oare este etic să încarci parchetele noastre cu plângeri penale nefondate? Sau ştie domnul ministru că depunerea unei plângeri penale despre fapte nereale este o infracţiune?”, se mai arată în comunicatul Greenpeace.

Cele mai recente știri

To Top