Cei care prin modul în care consumă energie ajută şi Sistemul Energetic Naţional ar trebui premiaţi şi vrem să facem un cadru corect, în care şi participanţii la sector şi consumatorii să aibă confortul că un comportament responsabil va fi şi recompensat, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la finalul şedinţei cu producătorii de energie.
În acest sens, a subliniat el, a avut loc o primă întâlnire informală cu un grup de lucru, deoarece în România nu există în momentul de faţă un astfel de cadru de reglementare.
„Am avut azi (miercuri n.r) o primă întâlnire informală cu un grup de lucru, cu furnizorii, cu distribuitorii, cu experţii din minister, cu ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energetic n.r). Bineînţeles că ne uităm şi trebuie să mergem acolo unde alte state deja sunt de ani de zile şi anume să-i premiem pe acei care prin modul în care consumă energie ajută şi Sistemul Energetic Naţional. Nu avem un atare cadru în acest moment în România. Asta înseamnă că, dacă eu sunt consumator şi aleg să consum mai multă energie electrică în jurul prânzului, când am această energie solară ieftină în piaţă, voi avea o factură mai mică la sfârşitul lunii. Sau, în oglindă, dacă aleg să am un consum mai mic seara, când e vârf de consum la nivel naţional, de asemenea, să am o factură mai mică. Această idee o vom duce la bun sfârşit. Am încredere”, a explicat Burduja.
Ministrul a adăugat că săptămâna viitoare urmează ca fiecare parte participantă la dialog să vină cu soluţii, cu propuneri concrete.
„Dacă e nevoie de reglementare, în zona ANRE avem toată deschiderea, în zona de legislaţie primară, secundară, ministerul are toată deschiderea, dar vrem să facem un cadru corect, în care şi participanţii la sectorul energetic şi consumatorii să aibă confortul că un comportament responsabil, eficient, va fi şi recompensat”, a punctat Sebastian Burduja.