Bursa de Valori București (BVB) a deschis luni în creștere pe toți indicii, iar rulajul se cifra la 1,23 miliarde de lei (242,9 milioane de euro) după 30 de minute de la debutul ședinței, din care valoarea obligațiunilor era de 1,2 miliarde de lei, iar cea a acțiunilor de 36,1 milioane de lei.
Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 3,94%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, consemna un avans de 3,92%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era în creștere cu 3,73%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, s-a apreciat cu 3,55%.
Totodată, indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o creștere cu 2,65%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, înregistra o apreciere de 3,43%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, era pe plus cu 3,67%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau companiile Artego (+13,56%), Arobs Transilvania Software (+12,07%) și Fondul Deschis de Investiții ETF BET BRK (+11,78%).
Pe de altă parte, în scădere erau acțiunile Longshild Investment Group (-1,88%), Romcab (-0,65%) și Erste Group Bank AG (-0,55%).
