Utilizarea inteligenței artificiale generative (Gen AI) va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global, până în anul 2030, în condițiile în care peste 30% dintre smartphone-urile noi și aproximativ 50% dintre computere ar putea avea funcții de procesare cu ajutorul Gen AI integrate local, în acest an, reiese din cea mai recentă ediție a raportului Deloitte Technology, Media and Telecommunications (TMT) Predictions.
Conform documentului de specialitate, publicat luni, gradul de folosire a soluțiilor de inteligență artificială care nu necesită supraveghere umană (‘agentic AI’) este în creștere, 25% dintre organizațiile care utilizează Gen AI urmând să implementeze această tehnologie până la finele anului 2025, iar ponderea va crește la 50% până în 2027.
Totodată, numărul mediu de abonamente pentru servicii de tip ‘video streaming’ pentru fiecare gospodărie va ajunge la cel mai înalt nivel în acest an, patru în SUA și 2,5 în Europa, apoi va scădea, ceea ce va duce la agregarea pieței.
În același timp, tot mai multe dispozitive au procese de Gen AI integrate local (‘on-device Gen AI’), astfel că, în 2025, peste 30% dintre smartphone-urile noi și aproximativ 50% dintre computere ar putea avea funcții de procesare cu ajutorul acestei tehnologii.
Consultanții Deloitte sunt de părere că, pe măsură ce gradul de utilizare a soluțiilor de Gen AI crește mai repede decât alte soluții și aplicații, consumul de energie electrică al centrelor de date se va dubla până la 4% din consumul global de energie electrică, în următorii cinci ani. Astfel, energia electrică necesară pentru a susține cele mai importante componente ale centrelor de date, printre care sistemele de stocare și de răcire și comutatoarele de rețea, va ajunge la 96 de gigawați la nivel global, până în 2026, iar operațiunile care folosesc inteligența artificială (AI) vor consuma peste 40% din această energie.
Raportul estimează că, pe fondul acestor inovații tehnologice, deepfake-ul (videoclipuri, fotografii și materiale audio care par reale, dar sunt generate de instrumente bazate pe AI) devine o sursă de îngrijorare ce impulsionează organizațiile să-și îmbunătățească nivelul de securitate și de verificare a conținutului digital.
‘Pentru a detecta conținutul fals și a crea standarde de verificare a autenticității conținutului, organizațiile ar trebui să acorde o atenție sporită instrumentelor și furnizorilor care folosesc date de calitate, din surse variate, precum și colaborării cu alte companii din diverse industrii. În același timp, raportul subliniază că utilizatorii finali ar trebui încurajați să verifice informațiile din surse de încredere și să folosească autentificarea în mai mulți pași pentru a limita riscurile asociate cu deepfake’, consideră specialiștii.
În acest context, raportul prognozează că piața se va stabiliza la doar doi sau trei jucători de SVOD, completați de agregatori, ce vor crea oferte care permit accesul la mai multe surse de conținut. Acest model este deja vizibil în SUA, Marea Britanie și Franța, dar și în Europa Centrală, unde 25% din totalul abonamentelor SVOD sunt indirecte, obținute prin furnizorii de servicii TV cu plată sau de telecomunicații.
Ediția de anul acesta a raportului Deloitte TMT Predictions oferă o perspectivă asupra tendințelor din domeniul tehnologiei, media și telecomunicații care pot perturba și transforma ecosistemele de afaceri și de consum din întreaga lume.
