Jumătate de milion de gospodării din România vor avea panouri fotovoltaice, în următorii 5 ani, în condiţiile în care există şi programe subvenţionate de stat, cum este Casa Verde, a afirmat marţi Claudia Griech, director general al E.ON Energie România, la un eveniment de specialitate.
„Dacă mă uit la segmentul rezidenţial, estimările noastre sunt că piaţa se va dezvolta în următorii 5 ani, ajungând undeva la o jumătate de milion de gospodării care vor avea panouri fotovoltaice, în condiţiile în care există şi programe subvenţionate de de stat, cum este Casa Verde, la nivel naţional. În acest moment, mai ales în segmentul rezidenţial, suntem la început. Am terminat anul 2023 cu un număr de aproximativ 1.500 de sisteme de panouri fotovoltaice vândute de noi, dar, în acelaşi timp, avem undeva la 12.000 de prosumatori pe care îi deservim. Cu toate acestea, Casa Verde este un program în care deja avem 5.000 de clienţi care ne-au selectat şi care urmează să fie instalaţi pe parcursul acestui an. Deci, vedem că există, pentru prima dată, o cerere din partea pieţei pentru soluţii de eficienţă energetică”, a menţionat Claudia Griech, la ZF Power Summit.
În ceea ce priveşte clienţii business şi municipalităţi, şeful E.ON Energie România a menţionat că anul trecut a fost încheiat cu un număr de 360 de proiecte implementate.
„Avem încă aproximativ 50 de proiecte în implementare. Vorbim despre o producţie de 85 gigawatt-oră generată de aceste sisteme. Deci, există cu siguranţă interes pentru eficienţă energetică. În ceea ce priveşte piaţa de centrale termice, de exemplu, aş spune că acolo deja avem un parc propriu de peste 50.000 de de clienţi care au ales soluţia asta pentru reducerea consumului de gaze naturale, pentru a avea un consum mai eficient. Este o piaţă care se dezvoltă. Să nu uităm de pompele de căldură care sunt la început, dar am încredere că, atâta vreme cât se dezvoltă piaţa de panouri fotovoltaice, pompele de căldură vor veni cumva natural pentru clienţii care îşi vor produce energia proprie, tocmai pentru că cel mai eficient mod de utilizare a panourilor fotovoltaice este autoconsumul şi nu neapărat să dăm în reţea”, a mai spus Claudia Griech.
Potrivit acesteia, aproximativ 5-10% dintre sistemele fotovoltaice vândute „vor veni cu o rată de ataşament de pompe de căldură în următoarea perioadă”.