Energie

ELCEN: Compania nu poate fi făcută răspunzătoare de dezastrul din rețeaua de termoficare

Electrocentrale București (ELCEN) nu poate fi făcută responsabilă de starea avansată de degradare a conductelor de termoficare aflate în grija Primăriei Municipiului București, de pierderile din rețea, de avariile frecvente, de lipsa apei calde și neplata datoriilor curente, au transmis, marți seara, reprezentanții ELCEN, companie din portofoliul Ministerului Energiei.

Reacția ELCEN vine în urma declarațiilor făcute de Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, referitoare la activitatea CET București Vest.

‘Primarul General caută un țap ispășitor pentru a devia atenția de la problema reală a termoficării din București, făcând declarații trunchiate, fără prezentarea unor informații clare și complete. Primarul General al Capitalei informează opinia publică despre 8 avarii la CET București Vest, transmițând ideea că aceste avarii sunt cauza reală a problemelor din rețeaua de termoficare pe care Primăria Municipiului București o administrează. Avariile de la CET București Vest la care face referire Primarul General, Nicușor Dan, au fost de fapt câteva declanșări tehnologice ale unor echipamente, mecanisme de protecție ce au funcționat conform parametrilor de siguranță și care au durat câteva ore, cu impact minim spre deloc în termoficare și, implicit, în locuințe’, se arată într-un comunicat al ELCEN, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în acest sezon de iarnă niciun moment nu a fost oprită livrarea de agent termic din CET București Vest, în orice situație de declanșare fiind imediat pus în funcțiune un cazan de apă fierbinte. ‘În aceste condiții, temperatura furnizată de cazanul de apă fierbinte, precum și inerția sistemului de termoficare, care este el însuși un acumulator de căldură, au aplatizat variațiile de temperatură, astfel că timpii reduși de funcționare defectuoasă în timpul declanșărilor nu s-au resimțit decât intr-o foarte mică măsură în termoficare, in sensul în care temperatura agentului termic livrat din CET București Vest a scăzut cu doar câteva grade, insesizabile în locuințe’, au explicat reprezentanții ELCEN, prezentând situația opririlor din cadrul CET București pe zile și ore.

Totodată, reprezentanții ELCEN afirmă că problema reală a termoficării din București o reprezintă pierderile uriașe de apă și ‘incapacitatea Primarului General de a gestiona această situație dezastruoasă’.

‘Primarul General încearcă să arunce vina pe ELCEN pentru lipsa căldurii și a apei calde la consumatori, în timp ce problema reală a termoficării din București o reprezintă pierderile uriașe de apă (peste 2.400 t/h) și incapacitatea Primarului General de a gestiona această situație dezastruoasă ce conduce la avarii frecvente în rețeaua de termoficare și întreruperi dese de alimentare cu apă caldă și căldură’, se precizează în comunicat.

În opinia reprezentanților ELCEN, dacă Primăria Capitalei și-ar fi respectat obligațiile financiare prin RADET și, ulterior, prin Termoenergetica, aceste centrale ar fi fost deja modernizate. Faptul că ELCEN a fost nevoită să funcționeze ani de zile sub presiunea unor datorii istorice și a unui flux financiar precar a împiedicat compania să facă investiții în retehnologizare.

‘Așa cum am mai precizat și în alte rânduri, ELCEN nu poate fi făcută responsabilă de starea avansată de degradare a conductelor de termoficare aflate în grija Primăriei Municipiului București, de pierderile din rețea, de avariile frecvente, de lipsa apei calde și neplata datoriilor curente. Incapacitatea Primarului General de a gestiona situația gravă a termoficării din București nu poate fi pusă în sarcina ELCEN. E nevoie de asumare, de respectare a angajamentelor PMB privind plata datoriilor (1.400.000.000 lei), de realizare a unui audit care să arate clar pierderile din rețea și de implementarea unor soluții clare și eficiente’, subliniază ELCEN în comunicat.

Nu în ultimul rând, compania transmite că temperaturile livrate din CET-urile ELCEN în data de 18 februarie 2025, la ora 20:00, sunt de 96 de grade Celsius, iar comanda Termoenergetica este între 94 și 96 de grade Celsius.

Cele mai recente știri

To Top