Asigurări

Explicația prețului mare al RCA: o piață de peste 3 miliarde de euro cu prea puțini jucători

euroins rca
Foto: iStock

Deși a trecut prin numeroase crize, piața de asigurări din România este una dintre piețele cu cea mai rapidă creștere din regiune. Explicația o găsim mai ales în nivelul primelor brute subscrise în ultimii doi ani, în principal pe clasa A10 – răspundere civilă auto.

Pandemia a accelerat digitalizarea  industriei, mai ales în zona de RCA, și a stimulat  dezvoltarea de noi produse, în timp ce momentele dificile din ultimii ani (ieșirea City Insurance în finalul anului 2021 și cea a Euroins în primăvara acestui an) nu au afectat stabilitatea pieței. Mai mult, au apărut societăți noi în piața asigurărilor venite prin sucursale (Axeria și Hellas Direct), o autorizare nouă (NN Asigurări Generale) și  încă o societate care este în curs de autorizare. În același timp, alte societăți testează piața locală de asigurări pentru o eventuală intrare. Totuși, piața asigurărilor RCA, cea mai mare din România, continuă să fie sub presiune. „Există un procent mare de populație care nu are nici un tip de asigurare, nici măcar obligatorie (polița PAD sau RCA). Unele dintre principalele motive pentru penetrarea  scăzută a asigurărilor este cunoașterea inadecvată a asigurărilor și lacune în înțelegerea produsului”, arată într-o analiză Valentin Ionescu, şeful Direcţiei Generale Asigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi preşedinte al Institutului de Studii Financiare (ISF). 

Potrivit acestuia, o serie de modificări de reglementare sunt implementate sau în curs de implementare pentru a stimula gradul de penetrare a asigurărilor şi pentru a facilita intrarea de noi jucători importanţi, dar şi a celor specializaţi şi de nişă. Un exemplu în acest sens este dat de schimbările din Directiva MTPL care vor avea ca rezultat creşterea gradului de cuprindere în RCA, dar şi noi tipuri de vehicule care vor intra în sfera asigurării obligatorii. „Tot prin eforturile Autorităţii de Supraveghere Financiară, dar şi cu colaborarea unor societăţi de asigurări (UNSAR), anul trecut s-a reuşit promovarea şi implementarea punctajului traumatologic, care ajută la o mai bună cuantificare a valorii daunelor rezultate ca urmare a vătămărilor corporale”, a explicat şeful Direcţiei Generale Asigurări din cadrul ASF.

Creșterea numărului de companii de asigurări este susținută și de Patronatului Român al Brokerilor din Asigurări. Potrivit lui Viorel Vasile, președintele de onoare al patronatului, piața românească a asigurărilor nu are deocamdată suficienți jucători și din acest punct de vedere rolul ASF este de a încurajarea intrarea de noi companii. „Atragerea de noi companii ar duce la creșterea concurenței în piață, iar acest lucru ar avea ca efect și scăderea prețurilor”, spune acesta. La sfârșitul anului trecut, valoarea primelor brute subscrie a fost de 16,5 miliarde de lei (circa 3,3 miliarde de euro), piața fiind împărțită de 27 de companii de asigurări.

Noi probleme pe piața RCA

Problema cea mai acută se înregistrează pe piața asigurărilor RCA. Deși este cea mai mare din România, e disputată doar de opt companii. Vorbim despre o piață care la sfârșitul primului trimestru al anului a înregistrat un volum al primelor brute subscrise de 2,41 miliarde lei, iar primele trei societăți, dintre care prima a fost Euroins România, cumulau aproximativ 67% din portofoliul de asigurări RCA. Spre exemplu, în Polonia sunt circa 30 de companii care sunt active pe piața RCA. Principala explicație pentru care nu vin companii la noi este că ASF evită aplicarea sistemului freedom of services (FOS) – libertatea de a presta servicii, deși el este reglementat în UE și aplicat în toate statele comunitare, au declarat pentru Income Magazine surse din piața asigurărilor. Sistemul se referă la comercializarea directă a serviciilor de către o societate de asigurare într-un alt stat membru la distanță, fără a avea un sediu sau o sucursală deschisă în statul membru. Acest mod de operare permite companiilor de asigurări să evalueze piața din țara în care vor să intre înainte de a-și deschide un sediu sau o sucursală.

Ridicarea plafonării vine cu scumpiri

La 9 octombrie va înceta plafonarea tarifelor polițelor RCA introdusă de Guvern în primăvară pentru o perioadă de șase luni tocmai pentru a tempera creșterea tarifelor. „Odată cu încetarea plafonării, vom asista la o majorare a tarifelor”, spune reprezentantul Patronatului Brokerilor de Asigurări. Plafonarea a fost stabilită la valoarea polițelor de la sfârșitul lunii februarie 2023. De asemenea, s-au plafonat și comisioanele de distribuție, la nivelul de 8%. Chiar și în aceste condiții, s-au înregistrat scumpiri ale polițelor RCA, acestea fiind generate însă de schimbarea clasei de bonus malus care încadrează fiecare autoturism,  de evoluţia în vârstă a maşinii şi a posesorului auto care l-au dus într-o altă grupă de risc care avea un tarif mai mare. 

ASF ia în calcul totuși prelungirea plafonării tarifelor RCA pentru încă trei luni pentru că nu a fost modificată Legii 132/2017 privind asigurările RCA. Schimbarea acestei legi a fost unul dintre motivele pentru care în primăvară au fost plafonate tarifele, dar acest lucru nu s-a întâmplat. ASF a pregătit un proiect de lege în acest sens, dar el nu a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor la mai bine de o lună după ce el a fost transmis de către Autoritatea de Supraveghere. Motivul nedeclarat este că proiectul prezintă foarte multe hibe, iar acest lucru va infla și mai tare piața RCA, au declarat pentru Income Magazine surse din piața asigurărilor. Conform proiectului propus, șoferii vor fi lăsați la mâna asigurătorilor, a constatatorilor de daună și a service-urilor auto și, din acest punct de vedere, ei vor fi expuși abuzurilor. Practic, proiectul introduce „coplata în service”, ceea ce poate face ca drumurile să se umple cu mașini „cârpite”, după bugetul fiecărui proprietar.

Companiile de asigurări se pregătesc de o nouă împărțire a pieței RCA. La mijloc sunt cei aproximativ 1,7 milioane de  clienți ale căror polițe Euroins ar urma să înceteze în septembrie, ceea ce reprezintă circa 17% din întregul parc auto la nivel național. Acest moment ar putea fi totuși amânat, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Inițiată de ASF, actul normativ propune prelungirea cu 90 de zile a termenelor în care contractele de asigurare încheiate cu Euroins România încetează. Actul normativ va trebui adoptat de executiv până cel târziu pe data de 8 septembrie. 

Cele mai recente știri

To Top