Cele două partide care negociază formarea viitorului guvern din Germania au în vedere un vast plan de investiții în apărare și infrastructuri care ar putea ajunge la câteva sute de miliarde de euro, a informat duminică cotidianul Bild, notează AFP.
Subiectul a fost discutat vineri în cursul negocierilor aflate în desfășurare între conservatorii lui Friedrich Merz, care au câștigat recentele alegeri parlamentare, și social-democrații cu care doresc să se alieze pentru a forma o coaliție majoritară în Camera Deputaților, a scris jurnalul, citând surse apropiate de negocieri.
Bild menționează o sumă de ‘câteva sute de miliarde de euro’.
Cele două partide iau în considerare înființarea foarte rapidă a două fonduri speciale de investiții, unul pentru armata germană dată fiind urgența întăririi apărării europene din cauza disensiunilor actuale cu Statele Unite, iar celălalt pentru renovarea infrastructurilor țării.
Sumele discutate pentru fiecare dintre fonduri sunt ‘net superioare’ celor 100 de miliarde de euro ale fondului pentru armata germană deja decise în 2022 după invazia rusă a Ucrainei, potrivit jurnalului.
Negociatorii au examinat în cursul întâlnirii lor estimări întocmite de economiști care cifrează nevoile armatei germane la 400 de miliarde de euro și cele ale infrastructurilor la 500 de miliarde de euro, potrivit Bild.
Concret, ideea ar fi crearea acestor fonduri speciale în afara bugetului federal, prin invocarea unei situații de urgență, cu scopul de a ocoli strictele reguli constituționale germane care limitează posibilitatea de a genera deficit public.
Acest mecanism, numit ‘frâna datoriei’, interzice guvernului federal un deficit bugetar anual mai mare de 0,35% din PIB, cu excepția unui caz de criză.
Pentru a putea trece peste, conservatorii și social-democrații ar trebui să obțină aprobarea fondurilor speciale prin votul a două treimi din deputați, ceea ce este posibil din punct de vedere aritmetic în actuala Cameră a Deputaților, înainte ca aceasta să fie dizolvată la sfârșitul lunii martie și înlocuită cu noul parlament.
În viitorul Bundestag, conservatorilor și social-democraților le va fi mult mai dificil să obțină majoritatea necesară, din cauza ascensiunii extremei drepte și extremei stângi, care vor deține de facto o minoritate de blocare pentru schimbări constituționale.
Fără a dori să comenteze asupra totalului investițiilor în discuție, unul dintre principalii negociatori ai partidului conservator, Thorsten Frei, a confirmat duminică seara că opțiunea unui vot al actualei Camere a Deputaților asupra finanțării, în special în domeniul apărării, este ‘posibil’ în săptămânile următoare.
‘Discutăm toate eventualitățile’ iar aceasta ‘joacă un rol’ în dezbateri, a declarat el pentru postul public ARD. Frei a subliniat că, având în vedere mutațiile în curs de pe scena internațională, ‘Germania ar putea fi nevoită să contribuie, mult mai rapid decât se anticipa anterior la asigurarea capacității sale de apărare, a NATO și a Europei’.
Frei a mai indicat că negocierile în curs pentru formarea unei coaliții guvernamentale sunt ‘foarte promițătoare’ și ‘poate’ vor fi încheiate cu succes înainte de data prevăzută până în prezent, Paștele, pe 20 aprilie.
Potrivit Bild, ceel două partide politice iau în considerare, dincolo de fondurile speciale, în cele din urmă relaxarea ‘frânei datoriilor’, pe care un număr tot mai mare de germani o consideră o cămașă de forță inadecvată la provocările cu care se confruntă țara.
Calendarul unei astfel de reforme rămâne însă incert, mai scrie AFP.
